Cum ți se schimbă corpul după atât timp petrecut în casă
Anul 2020 a fost, cel mai probabil, diferit față de toți cei pe care i-ai trăit până acum. Pandemia ne-a afectat pe toți, iar faptul că ai stat în izolare îți poate afecta corpul, fără să-ți dai seama.
Evident, nu vorbim despre schimbări dramatice care se întâmplă în corpul tău. Totuși, e bine de știut că statul în interior pe durate mari de timp poate avea efecte asupra ta, la nivel fizic, dar și la nivel psihic.
Cele mai multe schimbări au legătură, în primul rând, cu stilul sedentar „impus” de izolarea la domiciliu și alimentația din această perioadă. Felul în care mănânci și cantitatea de mișcare pe care o faci sunt cam cei mai importanți factori care îți influențează sănătatea.
Linda Pescatello, profesor de kinesiologie (disciplină carese bazează pe conexiunea dintre corp și neurologie), e de părere că nu contează dacă te afli înăuntru sau afară, dacă nu ai un comportament de viață sănătoase. Dacă trăiai deja nesănătos și înainte de pandemie, izolarea n-a făcut decât să accelereze aceste tendințe. Asta pentru că ai fost blocat în interior, fără prea multe lucruri de făcut.
Cum te afectează sedentarismul
Pentru că n-ai mai mers la serviciu sau la școală, dar și pentru că nu ai mai avut voie la sală sau să alergi în parc în perioada de izolare, cel mai probabil, ți-ai petrecut majoritatea timpului stând jos, de cele mai multe ori, cu o felie de pizza sau o băutură nesănătoasă în mână.
Prea mult stat jos și prea puțin exercițiu fizic creează un amestec toxic, care are un impact negativ și asupra sănătății noastre metabolice, spune Neville Owen, cercetător și profesor de Health Sciences, a cărui cercetare se concentrează pe consecințele negative pe care inactivitatea fizică și comportamentul sedentar le au asupra sănătății. Dacă adaugi la asta și un comportament alimentar nesănătos, problemele care pot apărea sunt multiple.
„Dacă ne întrebăm ce se va întâmpla cu corpurile noastre în timpul izolării, cred că trebuie să analizăm ce facem în timpul acesteia, pentru a ghici potențialele schimbări. Dacă nu facem exerciții fizice pe parcursul mai multor luni de zile rămase acasă, este foarte probabil să adăugăm grăsimi, să ne reducem capacitatea cardiorespiratorie și să reducem masa musculară”, spune Arch Mainous, profesor de Health Services Research.
Ulf Ekelund, profesor de activitate fizică și sănătate, spune că efectele pe care izolarea le va avea asupra sănătății publice viitoare sunt greu de prevăzut. Totuși, e posibil ca în cazul acelor indivizi care sunt inactivi fizic, efectele dăunătoare asupra sănătății să fie mai grave decât în cazul celor care sunt activi fizic în mod regulat.
Obiceiurile alimentare proaste din izolare
Pe durata izolării, oamenii au consumat mult mai multă mâncare și băuturi nesănătoase decât ar face-o în mod obișnuit. După cum știm, o alimentație nesănătoasă afectează corpul din mai multe puncte de vedere. Iar combinația unui obicei alimentar nepotrivit cu o perioadă îndelungată petrecută fără activitate fizică este și mai periculoasă.
O calitate slabă a dietei, creșterea în greutate asociată și inactivitatea fizică pe perioade îndelungate pot face ca pancreasul să nu-și mai poată ndeplini principalul scop: controlarea nivelului glicemiei. Acest lucru, împreună cu o capacitate redusă a mușchilor noștri (care se micșorează și devin mult mai puțin eficienți, din cauza inactivității) să transforme glucoza din sânge în „combustibil”, dublează riscul dezvoltării diabetului de tip 2 și bolilor de inimă.
Problemele psihice care pot apărea
Experții spun că e de așteptat ca pandemia să amplifice problemele psihice. Sănătatea mentală se poate deteriora rapid în boli mintale, chiar și la persoanele fără un diagnostic prealabil. Într-un an obișnuit, una din cinci persoane suferă o boală mintală. Anul acesta, aceste numere ar putea urca mult mai sus, spune Jennifer Heisz, profesor de kinesiologie.
Aceasta spune că echipa sa de cercetători a ajuns la concluzia că șase săptămâni de stres psihologic cronic pot duce la simptome ale depresiei. E clar că pandemia se desfășoară deja de mai bine de șase săptămâni. Heisz spune că, probabil, vom observa o creștere a bolilor psihice induse de stres, care se va agrava pe măsură ce pandemia continuă, pentru că lucururile sunt incerte pentru oameni.