21 dec. 2018 | 18:30

Avioanele supersonice ar putea reveni, dar nu vor fi pentru tine

ACTUALITATE
Avioanele supersonice ar putea reveni, dar nu vor fi pentru tine

Avioanele supersonice erau avioanele viitorului. Nu a fost să fie și au dispărut. Totuși, un nou motor ar putea aduce din nou zborul supersonic, dar, cel mai probabil, nu va fi pentru tine.

În trecut, dacă voiai să ajungi repede din Londra la New York apleai la un zbor supersonic, străbăteai distanța în trei ore și jumătate – jumătate din cât durează în prezent aceeași călătorie cu un avion tradițional. Deși timpul de zbor era redus seminificativ, avioanele supersonice nu au avut succes și toate companiile aeriene au încet să mai ofere aceste zboruri supersonice.

Concorde, avionul emblematic pentru zborul supersonic, a încetat să mai zboare în 2003. Cauzele invocate de Air France și British Airways pentru retragerea Concorde au fost numărul de pasageri care se afla în scădere și costurile de întreținere care continuau să urce. Dacă vrei să înțelegi însă mai bine de ce s-a întâmplat asta, poți citi mai multe aici.

Acum, la 15 ani distanță, materialele sunt mai ușoare și mai rezistente. Aerodinamica și fizica boom-urilor sonice este înțeleasă mai bine și există o înțelegere mai realistică a pieței. Drept urmare, mai multe firme văd un potențial pentru avioane supersonice, cu o capacitate mai mică decât cea de 100 de scaune a Concorde, pentru viitor. Alții văd astfel de avioane potrivite pentru business și pentru transportarea a 12 pasageri, nu mai mult.

Șansele ca un astfel de avion să se ridice de la sol au crescut substanțial recent. General Electric, unul dintre cei mai mare producători de motoare turboreactoare, a făcut echipă cu un grup de ingineri de la Aterion pentru a realiza un motor numit Affinity. Cele două companii speră că acesta să fie primul motoro supersonic să fie folosit pentru zboruri comerciale de la Olympus, creat inițial pentru bombardierele britanice apoi adaptat pentru Concorde, încoace.

Planul pentru Affinity este ca aeronava AS2 a Aerion să fie propulsată de trei motoare de aest gen. AS2, care va zbura pentru prima dată în 2023, va avea o viteză maximă de Mach 1,4 (1.715 km/h). Adică ceva mai lent decât Concorde, care atingea și o viteză de Mach 2 (2.450 km/h).

Așa ar putea arăta avionul supersonic al General Electric

General Electric crede că, spre deosebire de motorul Olympus, Affinity va fi mai eficient și la viteze subsonice, dar și la viteze supersonice, și va îndeplini reglemetările de mediu și de zgomot din prezent. Cu actualele reguli implementate, avionul ar trebui să zboare la viteze subsonice când se află deasupra pământului, dar asta s-ar putea schimba în timp.

Designul permite și scalarea, iar dacă cererea va fi mai mare, GE ar putea să construiască și avioane capabile să transporte multe persoane.

Noul motor combină tehnologii folosite de armată, dar și de avioanele comerciale. Acest motor a fost făcut posibil datorită avansului tehnologic în mai multe categorii.

O problemă pentru General Electric va fi integrarea motorului în designul avionului. Spre deosebire de motoarele cu reacție din prezent, care atârnă de pe aripile avionului, Affinity trebuie să se integreze în cadrul avionului.

Legile aerodinamicii necestă asta pentru ca avionul să funcționeze eficient. Acestă integrare a motorului în structura avionului duce la atenuarea boom-ului sonic.

Boomul sonic este un fenomen care apare atunci când un obiect se deplasează cu o viteză mai mare decât cea a sunetului.Ceea ce rezultă este un fenomen de compresie a undelor sonore care creează un „boom” când ajung la nivelul urechii unei persoane. Îmbinarea motorului în corpul avionului, combinat cu alte elemente de design precum vârful alungit, pot duce la diminuarea boom-ului sonic.

Experții încearcă și experimentează cu aceste idei. În noiembrie, un avion F/A 18 a făcut câteva manevre supersonice deasupra Galveston, Texas pentru a simula un sonic boom redus. S-au instalat echipamente de detectare și măsurare a sunetului pe pământ și au întrebat peste 400 de locuitori ai Galveston dacă au auzit ceva. Unii au spus că nu au auzit nimic, alții că au auzit ceva care suna ca trântirea unei portiere a unei mașini.

Pe viitor se vor face mai multe astfel de teste pentru a vedea dacă zborul supersonic poate deveni o metodă de transport viabilă.