Zonele din România unde riscul de avalanșă este ridicat. A venit iarna, cu adevărat
Specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie au făcut un anunț important pentru românii situați în special în regiunile montane. După ce temperaturile din ultima perioadă au oscilat între valori pozitive și negative, meteorologii au dat vestea cea mare. În ce zone va ninge puternic. Riscul de avalanșă este destul de ridicat.
Zonele în care există risc mare de avalanșe
Meteorologii de la ANM avertizează românii de faptul că s-a emis un risc ridicat de producere de avalanşe în Carpaţii Meridionali, la altitudinea de peste 1.800 de metri în munţii Bucegi şi Făgăraș.
Conform buletinului nivometeorologic remis miercuri, 25 ianuarie, specialiștii ANM au înregistrat cel mai ridicat strat de zăpadă, de 136 de centimetri la staţia de la Vârful Omu, în timp ce la Bâlea Lac, stratul măsoară 119 centimetri.
O avalanșă de mari dimensiuni a fost depistată în Munţii Făgăraş, în urmă cu doar câteva zile, potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, mai exact pe pagina de Facebook Avalanşe în Carpaţi.
„A fost declanșată accidental de trecerea unor schiori, pe valea Bâlea, pe vâlcelul de sub garduri aflat în partea vestică a văii Bâlea, sub caldarea Bâlea Lac, într-un loc cunoscut pentru frecventele avalanșe din zonă.
Grosimea plăcii de fractură este 80 cm. Din fericire avalanșa a fost fără victime. În urma ninsorilor viscolite din ultima perioadă s-au format numeroase plăci de vânt, în special pe versanții nordici”, anunțau cei de la Avalanşe în Carpaţi.
De miercuri, 25 ianuarie, vremea se răcește în zonele de munte, valorile termice vor coborî sub 0 grade, meteorologii anunțând că va fi ger. De asemeena, pe crestele munților, la o altitudine de peste 1.800 de metri, temperaturile minime vor coborî la minus 14 grade.
Vântul va sufla puternic, va bate în rafale, atingând 60-70 de kilometri pe oră la peste 2.000 de metri, pe crestele Carpaţilor Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali.
Citește și Vine iarna adevărată în toată România. Când va ninge în Bucureşti. Prognoza meteo actualizată
Temperaturi negative, lapoviță și ninsoare în România
Vremea se răcește în toate zonele României, începând din data de joi, 26 ianuarie, anunță directorul ANM Elena Mateescu. În București temperaturile scad până la 1 grad Celsius, iar în zonele de sud și sud-est ale țării ne vom confrunta cu lapoviță.
„De mâine răcirea se va resimți și în partea de vest nord-vest. Maximele la scara întregii țări se vor situa între 0 până la 6 grade cel mult 1-2 grade în Capitală.
Iar de la mijlocul săptămânii consemnăm și precipitații, mai ales în partea de sud-sud-est, mixte ploi, lapovițe și ninsori, în timp ce în restul țării vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare.
Așadar, iată că ultimele zile din cea mai rece lună a anului par a fi zile autentice de iarnă”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al ANM.
Citește și Anticiclonul loveşte România. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni nu arată deloc bine