Pe 1 august vom avea parte de prima Lună Plină a lunii. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente din 2023, deoarece precede Luna Albastră, care va avea loc pe 31 august, în Pești. Haide să vedem, așadar, ce semne zodiacale vor fi direct afectate de acest fenomen.
Următoarea Lună Plină din august, cunoscută sub numele de Superluna Sturion, este pe cale să sosească. Odată cu ea va veni o influență puternică care ne va face mai puțin sensibili la opiniile celorlalți. Astfel, patru semne zodiacale vor fi destul de afectate de acest eveniment astronomic, fiind urmărite de o serie de ghinioane.
Taur
Va fi o lună destul de bulversantă pentru acești nativi, iar Luna Plină va determina unele schimbări care se pregătesc în viața lor de ceva vreme. Având loc în casa a 10-a a carierei și a imaginii publice, această lună plină dezvăluie teme importante în jurul structurilor și regulilor pe care le-au respectat în viața ta profesională, cerându-le să le sfideze.
Așadar, Taurii vor avea tendința de a face schimbări importante în acest plan, care nu se vor dovedi a fi neapărat și cele mai bune.
Leu
Leii ar trebuie să își reamintească să aibă încredere în ei și să înțeleagă mai bine cum să devină o persoană și mai bună. Atunci când vine vorba de relațiile cu ceilalți, acest eveniment lunar îi va face să descopere ce funcționează și ce nu când vine vorba de dinamică. Dacă fundația unei relații este slabă și nesigură, această lună plină ar putea fi picătura care umple paharul.
Prin urmare, mulți ar putea avea parte de despărțiri dureroase, care le vor aduce multă suferință.
Scorpion
Acești nativi este posibil să își regândească obiectivele profesionale și să își dea seama că ceva nu funcționează. Întoarcerea navei atunci când aceasta a deviat de la curs nu este niciodată ușoară, dar este mai bine decât să continui în direcția greșită. Au mult potențial în ceea ce privește cariera, iar momentul de începere este chiar acum!
Cu toate acestea, îi vor aștepta un drum presărat cu obstacole, provocări și multe dezamăgiri, dar dacă nu sunt dispuși să treacă peste furtună, cum altfel vor putea dovedi cât de mult merită?
Citește și: Zodiile care scapă de partenerii toxici în august 2023. Au suferit prea mult și merită o șansă la fericire