Zodia care se îndrăgostește până la finalul lunii mai. Va avea o perioadă de vis

de: Emanuela Pană
02 05. 2022

Luna mai va veni cu dezamăgiri în plan sentimental pentru unele zodii, iar asta se va întâmpla pentru că nativii cu pricina pun în prim plan alte lucruri, cum ar fi cariera, neglijându-și așadar partenerii. Pentru alte semne zodiacale însă, luna florilor aduce noi persoane și noi ocazii de a începe o relație serioasă. Află în rândurile de mai jos ce zodie se îndrăgostește până la finalul lui mai.

Horoscopul dragostei pentru mai 2022

Iată horoscopul dragostei pentru luna mai. Venus, zeița iubirii, schimbă două zodii în luna mai. Prima dată intră în Berbec, o zodie de Foc, pe 2 mai, după care, pe 28 mai, revine acasă, în Taur.

Berbec

Luna mai aduce blocaje și conflicte în viața de cuplu pentru nativii zodiei Berbec, care vor avea parte, în schimb, de multă pasiune. Pentru ei, mai este o lună a extremelor.

Taur 

Taurii vor avea parte de aventuri și iubiri nebunești în lune mai, cei care se află deja într-o relație bucurându-se de împliniri și realizări alături de partener. Aceștia își vor face planuri de vacanță împreună.

Gemeni

Gemenii vor avea o atitudine mai pragmatică în viața de cuplu în luna mai, concentrându-se mai mult pe partea financiară. Majoritatea nativilor vor simți nevoia unei comunicări mai bune în relația de iubire.

Rac

În mai, viața sentimentală nu va fi o prioritate pentru nativii zodiei Rac, care se vor axa în principal pe carieră și activități profesionale. Ei își vor îndrepta atenția îndeosebi către afacerile de familie.

Leu

Leii vor avea parte de multe provocări în plan sentimental în luna florilor, nativii dând piept cu realitatea. Astfel, aceștia se vor simți nevoiți să ia decizii importante pentru ei și parteneri.

Fecioară 

Nativii zodiei Fecioară simt nevoia de a trăi intens în luna mai. Prin urmare, atât cei singuri, cât și cei aflați într-o relație vor simți un impuls crescut de a se bucura de aventuri de-o noapte. Totuși, puțini vor avea curajul de a-și duce la îndeplinire dorințele.

Citește și: Horoscop până pe 15 mai 2022. Zodia care va avea tulburențe mari în viață

Nativul care se va îndrăgosti până la finele lunii

Horoscopul sincer și real al dragostei pentru luna mai 2022. Află pe cine va ajuta Universul să înceapă un nou capitol în viața amoroasă.

Balanță

În mai, Balanțele vor avea o viață intensă în plan sentimental, bucurându-se de momente de neuitat. Nu este exclus ca acești nativi să ia în considerare chiar întemeierea unei familii alături de parteneri.

Scorpion

În decursul acestei luni, Scorprionii singuri au posibilitatea de a se aventura în noi relații, în vreme ce nativii aflați deja într-una au șanse mari de a-și consolida legăturile cu partenerii.

Săgetător 

Pentru Săgetători, luna mai nu va fi nici pe departe favorabilă la capitolul iubire. Acești nativi vor întâmpina probleme în relația de cuplu, iar asta pentru că au așteptări nerealiste.

Capricorn

Nici pentru nativii zodiei Capricorn nu se anunță o lună benefică în ceea ce privește relațiile de cuplu. Apele vor fi tulburi în mai pentru ei, anunțându-se chiar furtuni în plan sentimental.

Vărsător 

Grele încercări îi așteaptă pe Vărsătorii aflați într-o relație în luna mai, iar asta fie din vina lor, fie din cauza partenerilor. Acești nativi vor fi nevoiți să treacă printr-o serie de încercări și discuții, care nu se vor concretiza favorabil însă.

Pești 

În mai, viața sentimentală trece în plan secund pentru Pești, nativii focusându-se pe carieră și venituri financiare. Ei vor pune mare preț pe productivitate în această lună, fapt pentru care vor putea apărea discuții nu tocmai plăcute pentru cei aflați într-o relație.