Ziua în care puterile Sfintei Parascheva sunt mai mari ca niciodată. Toți pelerinii vor să prindă momentul
Sfânta Parascheva este cea mai cunoscută dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se regăsesc pe teritoriul României, motiv pentru care, sute de biserici de parohie din toată țara sunt închinate ei. Iată care este ziua în care puterile Sfintei Parascheva sunt mai mari ca niciodată.
14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva
Pe 14 octombrie, creștinii ortodocși din toată țara o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ea este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar cu ocazia acestei sărbători, credincioșii merg la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele sfinte, care se regăsesc acolo de mai bine de 350 de ani.
Așadar, zilele acestea, orașul Iași devine unul dintre cel mai mare centru de pelerinaj din România. Zeci de mii de români din toate colțurile țării, chiar și din străinătate, stau la coadă pentru a se ruga și închina la racla cu Sfintele Moaște.
I se mai spune și Sfânta Viner
Mii de pelerini se roagă la Sfânta Parascheva, ”ocrotitoare neobosită”, pentru a îi feri de boli, grindină și trăsnete, pentru a ocroti femeile însărcinate, iar pe copii să îi apere de deochi. De asemenea, acesteia i se mai spune și Sfânta Vineri, deoarece în mitologia românească asta înseamnă o divinitate justițiară, care devine ocrotitoare și veghează asupra sănătății oamenilor.
Totodată, sunt de amintit și multe din minunile săvârșite de Sfânta Parascheva: vindecarea celor șchiopi, surzi, ciungi și a tot felul de boli. Ea a primit harul lui Iisus Hristos, cel care a preamărit-o.
Când sunt puterile sale cele mai mari
Ajunul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva este şi ziua în care cei mai mulți pelerini ajung la Iaşi. Toți își doresc să reușească să se închine pe 14 octombrie, atunci când se spune că puterile Sfintei sunt cele mai mari. Până la ora actuală, peste 150.000 de pelerini au trecut pe la sfânta raclă.
Rugăciune către Sfânta Parascheva
”Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.”, spune cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva.