27 iul. 2022 | 12:21

Ziua Imnului Național 2022, celebrată pe 29 iulie. Ce restricții de trafic sunt în Capitală

News
Ziua Imnului Național 2022, celebrată pe 29 iulie. Ce restricții de trafic sunt în Capitală
Ziua Imnului Național 2022. Ce restricții de trafic vor fi în București?

Ziua Imnului Național 2022 vine cu câteva restricții de trafic în Capitală. Aceasta a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998. Legea prevede ca această zi specială să fie marcată de către autoritățile publice, dar și de celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative.

Ziua Imnului Național 2022. Restricții de trafic în București

În cursul zilei de vineri, 29 iulie, cu ocazia „Zilei Imnului Național”, vor exista restricții de trafic în Capitală. Prin urmare, în această zi, autobuzele cu indicativul 361 vor circula pe un traseu modificat, în intervalul orar 09:15 – 12:00, anunță TPBI.

Restricțiile de trafic rutier sunt aplicate  pe Calea Victoriei, între Strada Dem. I. Dobrescu și Bulevardul Regina Elisabeta. În această zonă se vor desfășura evenimentele organizate cu ocazia „Zilei Imnului Național”.

Prin urmare, pe 29 iulie, între orele menționate precedent, autobuzele 361 vor circula pe traseul obișnuit între capătul de linie „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Calea Victoriei/ Strada C.A. Rosetti, apoi pe Strada C.A. Rosetti, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Bulevardul I.C. Brătianu până la capătul de linie „Piața Unirii”.

Mai mult de atât, tot vineri, traficul auto pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Piața Universității și Strada Ion Brezoianu, va fi restricționat, între orele 10:00 și 11:00, timp de 5 minute. În tot acest timp, mijloacele de transport public în comun care circulă în zonă vor opri pe prima bandă de circulație, la dispoziția polițiștilor Brigăzii Rutiere.

Originile Imnului Național al României

Poemul patriotic „Un răsunet” al poetului Andrei Mureșan și-a făcut apariția în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în timpul revoluției de la 1848. Imnul a fost intonat, pe muzica scrisă de compozitorul Anton Pann, pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, de un grup condus de compozitor.

29 iulie este ziua în care a fost auzit imnul pentru prima dată în timpul Revoluției române de la 1848. Această zi marchează până în momentul de față ziua națională dedicată sărbătorii imnului.

Originile Imnului Național al României sunt dezbătute și în ziua de astăzi. Anton Pann este considerat compozitorul de drept al cântecului. Cu toate acestea, unii cred că primele schițe ale melodiei datează din 1839, fiind inspirate din cântecul „Din sânul maicii mele”.

Această melodie era foarte cunoscută la vremea respectivă și seamănă foarte multe cu muzica imnului național. „Din sânul maicii mele” a fost compusă de un cântăreț bisericesc român și profesor de muzică la primul gimnaziu din Brașov. Numele său este Gheorghe Ucenescu, fiind și elevul lui Anton Pann.

Potrivit lui Gheorghe Ucenescu, poetul Andrei Mureșan a apelat la cântărețul bisericesc pentru inspirație, atunci când era în plin proces de compunere a unui imn pentru revoluție.

Cum se sărbătorește astăzi Ziua Imnului Național al României

Oficial, Ziua Imnului a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998. În această zi, autoritățile locale și restul instituțiilor de stat, organizează programe şi manifestări cultural-educative ce au un caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

De asemenea, „Deșteaptă-te române!” nu a fost dintotdeauna Imnul României. De-a lungul anilor, acesta a suferit diferite modificări, iar țara noastră a avut câte un Imn pentru fiecare perioadă.

  • “Trăiască Regele” (1884-1948),
  • “Zdrobite Cătușe” (1948-1953),
  • “Te slăvim, Românie” (1953-1975),
  • “E scris pe tricolor Unire” (1975-1977),
  • “Trei culori” (1977-1989),
  • ”Deșteptă-te române” (din 1998).
Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cum dau autoritățile apă la moară fanilor teoriei conspiraționiste Chemtrails
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Al Bano a spus ce s-a întâmplat în noaptea în care fiica lui, Ylenia Carrisi, a dispărut: „Acesta e dramaticul adevăr!”
Unica.ro
În sfârșit, ninge și la București. Iarna pune stăpânire pe jumătate din țară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
MOȚIUNE de DESTITUIRE a PREȘEDINTELUI! CRIZĂ politică fără PRECEDENT
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro