Wizz Air extinde perioada de suspendare pentru aceste zboruri. Cum vor fi despăgubiți pasagerii

de: Rosu Ioana
30 04. 2020

Wizz Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa Centrala si de Est, a anunțat astăzi că mai multe zboruri din România rămân suspendate până pe data de 14 mai, ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române.

Ce rute au fost suspendate

Potrivit comunicatului de presă transmis de conducerea companiei, zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie au fost suspendate ca urmare a restricțiilor impuse de autorități către aceste destinații. O altă informație de interes public este aceea că redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 15 mai.

Persoanele care aveau achiziționate bilete către aceste destinații vor fi anunțate prin intermediul e-mailului sau a aplicației pentru mobil și vor fi despăgubiți de companie astfel:

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air„, transmit reprezentanţii Wizz Air.

Ce se întâmplă cu pasagerii care doresc rambursarea banilor

În situația în care anumite persoane nu doresc să mai călătorească cu această companie în viitorul apropiat, acestea pot solicita rambursarea banilor, însă procedurile vor dura o perioadă mai lungă de timp, așa cum anunță reprezentanții Wizz Air:

Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele”.

Care sunt condițiile de călătorie impuse de compania aeriană Wizz Air

Wizz Air a anunțat în urmă cu câteva ore condițiile pe care trebuie să le respecte orice pasager care dorește să călătorească cu această companie. Pregătirile pentru perioada de după vârful crizei medicale sunt riguroase și vin cu câteva reguli importante: toți pasagerii vor purta măști în timpul zborului și todată vor primi șervețele de igienizare.

În limita posibilităților, compania a transmis că va încerca să călătorească cu locuri libere între pasagerii. Pe lângă aceste măsuri de igienă, Wizz Air se bazează pe mediul online atunci când vine vorba de check-in și achiziții digitale.

Deşi filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,7% dintre virusurile şi bacteriile din aerul din cabină, echipajul, precum şi pasagerii vor avea obligaţia să poarte măşti pe tot parcursul zborului. Echipajul de cabină va distribui şerveţele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord şi încurajarea plăţii cu mijloace contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic”, a transmis compania.