What’s Up a primit decizia de ultimă oră. Anunțul judecătorilor este neașteptat
What`Up, pe numele real Marius Ivancea, a scăpat de dosarul penal pentru ultraj, care a fost întocmit pe numele său în luna decembrie a anului 2019, după ce i-a mușcat și i-a amenințat cu bătaia pe polițiștii care au intervenit în urma apelului la 112. Atunci, iubita acestuia susținea că a fost agresată de artist.
What’s Up a primit decizia de ultimă oră
Se întâmpla pe data de 9 decembrie, seara, când polițiștii secției 17 au fost trimiși la o adresă din zona Panduri. Atunci, o femeie sunase diperată la 112, anunțând că iubitul ei, pe nume Marius Ivancea, a bătut-o. Acolo au ajuns trei polițiști, dar în momentul în care oamenii legii încercau să stabilească cu exactitate faptele, artistul a devenit agresiv cu aceștia. A
genții au încercat apoi să-l imobilizeze, dar What`S Up a opus rezistență, mușcându-l de picior pe unul dintre polițiști. Apoi i-ar fi amenințat pe oamenii legii inclusiv cu bătaia, amaenințându-i că va apela la bătăuși.
La vremea respectivă, pe numele lui Marius Ivancea a fost întocmit un dosar penal pentru ultraj, iar procurorii Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 5 l-au pus pe artist sub control judiciar pentru 60 de zile. Apoi, dosarul a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Sectorului 5, care urmau să-l pedepepsească pe artist.
S-a renunțat la urmărirea penală
Conform unor surse judiciare care au făcut declarații pentru GÂNDUL.RO, What’s Up a fost ajutat chiar de către procurorii care l-au anchetat, aspect ce reiese din decizia definitivă a judecătorilor. Astfel, la data de 14 iulie, procurorii au anunțat renunțarea la urmărirea penală împotriva lui Marius Ivancea și până și cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
„Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 formulată în dosarul nr. 10207/P/2019. În baza art. 318 alin.15 c.p.p. confirmă ordonanța nr. 10207/P/2019 din data de 18.06.2020 a Parchetului de pe lângă Judecatoria Sector 5 , prin care s-a dispus renunțarea la urmarire penală, în cauza având ca obiect infracțiunile prev de art. 257 alin. 1, 4 rap. la art. 206 c.p. cu apl. art. 38 c.p. (n.r. ultrajul și amenințarea) privind pe IVANCEA MARIUS MARIAN … În baza art. 275 alin. (3) c.p.p. , cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se indică în hotărârea magistraților.
Mai este cercetat într-un dosar
Această decizie a judecătorilor îi prinde bine lui What’s Up, care mai este cercetat de către polițiștii orașului Pantelimon, după ce l-a bătut pe un vecin, la începutul lunii iunie. Acel incident a avut loc în fața unei locuințe a artistului în comuna Cernica, unde și-a amenajat un studio de înregistrări. Vecinii au intrat în conflict cu cântărețul, deranjați fiind de zgomot, iar într-un acces de furie, acesta l-a bătut pe unul dintre ei.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru lovire, faptă ce se pedepsește cu până la un an de închisoare, dar de cele mai multe ori judecătorii au decis o amendă penală sau închisoare cu suspendare.
Dacă artistul ar fi fost condamnat în dosarul din decembrie, el ar fi fost considerat recidivist, iar riscul de a ajunge la penitenciar ar fi fost unul mare.