La această oră plouă în mai toată țara, inclusiv în Capitală. Din păcate, deși speram la o vreme ceva mai caldă, ANM anunță valori termice negative, iar vremea rea a făcut ravagii în România. Din păcate, datorită ploilor abundente, au avut oc inundații în multe localități din țară, iar prognoza pentru următoarele zile anunță valori minime de până la 5 grade.
Primăvara lui 2023, din păcate, nu a început așa cum ne-am fi așteptat. Valori termice extrem de scăzute pentru perioada în care ne aflăm, dar și precipitații abudente. Din păcate, în anumite zone din țară, ca urmare a acestor fenomene, au fost anunțate inundații, și asta după o ploaie de doar 20 de minute.
Conform autorităților, mai multe localități din județul Caraș-Severin au fost inundate, fiind acumulate peste 70 de litri de apă. Una din aceste localități, Bocșa, a fost inundată grav după ce pârâul din localitate a ieșit din matcă, distrugând gospodării, inundând străzi și, în cele din urmă, distrugând și căi de acces peste pârâu.
Inundațiile din localitatea Bocșa, din județul Caraș-Severin, a dus la pagube materiale însemnate, fiind nevoie de intervenția urgentă a pompierilor pentru a-i ajuta pe oameni să iasă din gospodăriile afectate de inundații.
Autoritățile locale pun dezastrul pe seama canalizării defectuoase care nu a mai făcut față volumului extrem de mare de apă deversați din părul Măgura. Deși erau așteptate ploile, volumul de apă acumulat nu era anticipat, de aici și pagubele materiale, cel puțin din localitățile din județul Caraș-Severin.
În ceea ce privește prognoza acestui început de aprilie, ANM spune că „Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și din 31 martie până în 4 aprilie, iar până la finalul celei de a doua săptămâni, precipitații slabe vor fi posibile doar izolat.”, în Banat, Crișana, Tansilvania Maramureș, și restul teritoriului.
În ceea ce privește sudul țării, ANM anunță că în Muntenia vom avea parte de vreme oscilantă, cu valori termice cuprinse între 8 și 10 grade, și minime între 5 și chiar -2 grade, iar precipitațiile vor mai persista în sudul țării până la finalul săptămânii care vine. Cam aceeași prognoză este estimată și pentru sud-vestul țării, în Oltenia fiind anunțate valori mine între -20 și 2 grade, iar maximele nu vor trece de 17 grade, iar ploile vor avea cantități ceva mai mici, față de restul teritoriului.