Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au venit cu noi detalii privind schimbările meteorologice ce vor avea loc din cauza furtunii Mathis. Vremea o ia razna în România. Temperaturile vor scădea considerabil. În unele teritorii, diferențele între valorile termice vor fi de peste zece grade în doar 24 de ore.
Informații actualizate despre furtuna Mathis, formată în Oceanul Atlantic. Vineri, 31 martie, fenomenul meteorologic a acaparat mai multe state din Europa. România nu a fost încă afectată de schimbări meteorologice, la momentul redactării acestui articol. Specialiștii ANM nu aduc vești bune pentru următoarele zile.
Vremea se va răci în mai multe regiuni din țara noastră, așa cum se întâmplă în toate țările europene afectate de Mathis. Furtuna se manifestă în forță în: sudul Angliei, Franța, zona de țărm din nordul Spaniei, Belgia, sudul și vestul Germaniei, Elveția și nordul Italiei. Aici, rafalele de vânt au atins viteze de peste 100 de kilometri pe oră.
În Franța și Italia, meteorologii au publicat două coduri portocalii de vânt puternic și furtună. În mai multe orașe franceze, rafalele de vânt au depășit chiar și 140 de kilometri pe oră, potrivit presei străine. Teritoriile sunt lovite de instabilitate atmosferică, în condițiile în care, în urmă cu doar o zi, în Peninsula Iberică și în sudul Franței autoritățile au avertizat cu privire la un pericol major de incendii, din cauza valorilor termice ridicate.
Valul de aer rece cauzat de furtuna Mathis s-a deplasat deja către vestul Europei. Asta nu înseamnă că restul continentului va fi scutit de fenomene meteorologice instabile, spun specialiștii ANM. Și România va resimți schimbări meteorologice.
Furtuna Mathis nu va ajunge în România decât la începutul săptămânii viitoare. Cu toate acestea, specialiștii de la ANM vorbesc despre manifestarea fenomenelor specifice instabilității atmosferice în țara noastră începând de sâmbătă, 1 aprilie.
În weekend, vor avea loc dezvoltări convective, precum și descărcări electrice într-un interval scurt de timp, potrivit meteorologului Alina Șerban. Vremea se va răci treptat, cele mai scăzute valori termice fiind anunțate pentru debutul săptămânii 3-9 aprilie, potrivit informațiilor actualizate.
Luni, 3 aprilie, vremea se va răci considerabil în România. Diferențele de temperatură vor fi de peste zece grade în doar 24 de ore, în mai multe regiuni din țară. În zonele de munte, se vor manifesta ninsori. Zăpada ar putea să se depună atât în Moldova, cât și în Transilvania.
Te-ar putea interesa și: Prognoza meteo de Paște și de 1 mai. Vremea se schimbă brusc, ce temperaturi vom avea în țară
Marți, 4 aprilie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între valori de 0 și 8 grade Celsius, spun meteorologii ANM.