Vremea în România înainte de Moș Nicolae. Zonele din țară unde va ninge, ce fenomene sunt așteptate
Iarna își face simțită prezența în România, după ce temperaturile au scăzut semnificativ, în ultima perioadă. Când va ninge în Capitală. Prognoza meteo se va menține închisă în ultimele ore în țara noastră. Experții de la ANM anunță ploi și ninsori.
Prognoza meteo pentru marile zone ale României
Sezonul rece a acaparat România. În cele mai importante regiuni ale țării, cerul este înnorat şi pe arii restrânse se semnalează precipitații slabe, burniță sau ploaie în Banat, Crișana, Oltenia, Dobrogea și în nord-vestul Munteniei. Va ninge în Moldova și mixte în Munții Apuseni și ai Banatului.
Vântul suflă slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în Carpații de Curbură şi pe litoral. La ora 9 erau valori termice cuprinse între -4 grade la Darabani şi 7 grade la Banloc, Lugoj şi Oravița.
Temperaturile vor crește puțin în zonele intracarpatice, iar valori termice obișnuite pentru acest interval de timp se vor înregistra în majoritatea zonelor, exceptând nord-estul țării, unde vremea va fi relativ rece.
În sud și est, cerul va fi noros, se vor înregistra ploi slabe sau burniță, iar în celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse cu precădere în nord-vest.
În partea Moldovei, cetățenii se vor confrunta cu lapoviță și ninsoare, iar în zonele montane turiștii se pot bucura de un peisaj iernatic ca în basme.
Potrivit meteorologilor, vom avea parte de vânt slab şi moderat, cu intensificări în zonele de munte şi pe spații mici în rest. Valorile termice maxime se vor încadra între -1 grad în nordul Moldovei și 12 grade în Banat.
Cum va fi vremea în Capitală
Dacă te gândeai să împodobești bradul în aceste zile, atunci nu mai trebuie să eziți, deoarece temperaturile scăzute anunță venirea frigului.
„Cerul este noros, iar vântul suflă slab. La ora 9 se înregistrau 1 grad. Vremea se va menține închisă și temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura aerului nu va avea variații importante pe parcursul intervalului; astfel, maxima va fi de 4…5 grade (apropiată de cea specifică datei). Vor fi condiții de ceață”, relatează specialiștii de la ANM la Antena 3.
Citește și Cod galben de vreme rea în România. Zonele cu ceață şi vânt puternic