Vremea a făcut ravagii în România. Pompierii au intervenit duminică, 21 august, în mai multe regiuni afectate de inundații. Pe Transfăgărăşan, copacii au fost puși la pământ. În apropiere de Craiova, localnicii au fost martori la formarea unei tornade care a devenit virală pe internet. Meteorologii nu au vești bune pentru români. Ce se va întâmpla în următoarele ore.
Mai multe județe din România au fost afectate de fenomene meteorologice severe, în a doua parte a zilei de duminică, 21 august. Meteorologii nu au vești bune deloc pentru români. Pe Transfăgărăşan, mai mulți copaci au fost doborâți de rafalele puternice de vânt.
„În urma ploilor abundente şi pe alocuri a intensificării vântului, pompierii de la Detaşamentul Curtea de Argeş au intervenit în zona împădurită a Transfăgărăşanului pentru degajarea de copaci căzuţi pe carosabil.
A fost efectuată recunoaştere pe întreg teritoriul zonei împădurite. Au fost îndepărtaţi doi copaci care blocau traficul rutier”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, potrivit agenției de presă News.ro.
Mai multe regiuni din Dâmbovița au fost inundate de apele tumultoase ale ploilor. Pompierii au intervenit de urgență pentru a salva locuitorii blocați în case din cauza valurilor periculoase.
În județul Mureș s-au manifestat mai multe ploi torențiale. Precipitațiile au fost însoțite de rafale de vânt intensificate și, ulterior, de vijelii. Și în județul Cluj, ploile au inundat canalele, curțile și beciurile localnicilor. În această regiune, precipitațiile au durat doar zece minute.
În apropiere de Craiova, localnicii au asistat cu teamă la formarea unei tornade. S-a întâmplat în zona localității Albești. Potrivit ultimelor informații, nu a fost raportată niciun fel de pagubă materială.
Duminică după-amiază, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o serie de atenţionări hidrologice nowcasting Cod galben de inundaţii. Un astfel de avertisment este valabil până luni după-amiază, 22 august.
Vor avea loc scurgeri importante pe versanţi, torente, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie în bazinele hidrografice Bistriţa – în judeţele Suceava, Neamţ, Harghita; Mureş – în judeţele: Harghita, Mureş, Cluj, Braşov; Târnava Mică – în judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov; Dâmboviţa – în judeţele: Argeş, Dâmboviţa şi Vişeu şi Iza în judeţul Maramureş.
Și directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat intrarea în vigoare a unui COD PORTOCALIU de vijelii puternice. Acesta va fi, de asemenea, valabil până luni seară, 22 august.
„Până mâine seară, la ora 22:00, vorbim în sud-vestul Carpaților Meridionali, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei de o avertizare meteorologică de Cod portocaliu ce vizează ploi însemnate cantitativ, la valori care pot cumula 40-50 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse peste 70-90 de litri pe metru pătrat, deci aversele torențiale care pot fi însoțite și de intensificări ale vântului, local cu aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.
În același timp, până mâine seară, la ora 22:00, vorbim și de o avertizare meteorologică de Cod galben tot pentru fenomene de instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, zona de munte, local zona Munteniei, acolo unde valorile cantităților de precipitații pot depăși, pe secvențe scurte de timp, 25-40 de litri pe metru pătrat, iar prin cumulare, la nivel local, 50-70 de litri pe metru pătrat.
În același timp, vorbim și de disconfort termic accentuat, pentru că și astăzi valorile de temperaturi au depășit în partea de sud-est a țării, 34 de grade Celsius s-au apropiat de pragul unei zile de caniculă.
Având în vedere gradul mare de umezeală, cu siguranță disconfortul termic a fost unul accentuat, iar temperaturile resimțite au depășit 38-40 de grade și dacă debutul săptămânii va fi caracterizat în continuare de fenomene de instabilitate atmosferică, de la mijlocul săptămânii, mai precis de joi, din nou valorile de temperaturi la nivelul maximelor vor depăși 35 de grade, ceea ce înseamnă din nou val de căldură în zona țării noastre”, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu.