Vouchere de vacanţă de 2.900 de lei în 2023. Cine sunt românii norocoşi
Ministerul Finanţelor a anunțat că românii își vor putea face și în acest an vacanța cu bani de la stat. Vouchere de vacanţă în valoare de 2.900 de lei brut vor fi acordate în 2023. Cine sunt românii norocoşi care își vor putea face vacanțele cu ajutorul de la guvern.
Bugetarii vor primi 2900 de lei brut, drept vouchere de vacanță. Cât va fi impozitul
Bugetarii vor primi și în acest an vouchere de vacanță în valoare de 2900 de lei ca și anul trecut. Desigur, este cazul familiilor în care ce doi soţi lucrează la stat. Astfel, angajații din instituțiile de stat vor primi pe card suma de 2900 de lei, ceea ce înseamnă 1450 de lei de persoană.
Anunțul ministerului de Finanțe
„Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a precizat Ministerul Finanțelor.
Cei 1450 de lei sunt impozitați la momentul acordării
Anul trecut, profesorii și angajații din învățământul de stat au primit vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei, iar impozitarea s-a făcut la momentul acordării.
Instituţiile publice acordă, în fiecare an, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei pentru un salariat.
Angajatorul decide când acordă voucherele de vacanță
În limita resurselor bugetare, angajatorul va stabili când acordă voucherele de vacanţă, iar decizia se va lua de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz.
Sumele reprezentând voucherele de vacanță vor fi supuse impozitării în luna în care au fost acordate. Impozitul este de 10%, respectiv de 145 de lei, bani care vor fi reținuți de angajator în luna în care aceste vouchere de vacanţă vor fi plătite.
Ce valabilitate au voucherele de vacanță
De asemenea, voucherele de vacanță vor avea o perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic
Pentru cei care în cursul anului 2022 au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță. În plus, voucherele de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat se acordă acolo unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază.
Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile
De asmenea, voucherele de vacanță nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute. Pot fi folosite doar de către titular, în baza actului de identitate.
Conform legii, vânzarea voucherelor de vacanță este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei.
Unitățile de cazare și agențiile de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană vo r fi amendate cu 13.300 de lei. Nu în ultimul rând, beneficiarii care refuză voucherele de vacanță trebuie să depună o solicitare scrisă la unitatea sau instituția angajatoare.