Propaganda pe TV, noua soluție a politicienilor ca să scoată lumea la vot

de: Andreea Cuzub
19 10. 2018

Referendumul eșuat din 6 și 7 octombrie aduce proiecte de lege noi, care să-i motiveze pe cetățeni să iasă la vot și, de asemenea, să evite un astfel de „eșec” pe viitor.

Referendumul din 6 și 7 octombrie care viza redefinirea noțiunii de căsătorie în Constituția României s-a încheiat cu o prezență la vot de aproximativ 20,41%, mai mic decât procentul de 30% din populație, cerut pentru validare.

Președintele Comisiei de Cultură, deputatul PNL Gigel Știrbu vine cu o idee de proiect care propune ca primele 15 televiziuni și primele 10 radiouri să fie obligate să difuzeze zilnic spoturi care să îndemne cetățenii să vină la vot. Canalele de media vor fi alese în funcție de audiențele la nivel național, iar spoturile ar trebui difuzate de 3-6 ori pe zi.

Potrivit deputatului PNL, mesajele vor avea rolul de a informa și educa populația, cu privire la importanța exercitării dreptului de vot. De asemenea, acestea ar urma să fie supervizate de Autoritatea Electorală Permanentă, iar spoturile ar trebui să nu conțină referiri care să promoveze persoane sau instituții. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie interzis ca acestea să facă campanie electorală.

În ceea ce privește producția spoturilor, acestea vor fi realizate de fiecare televiziune și radio în parte, după ce au primit aviz de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Tot AEP ar urma să deconteze prețul difuzării lor.

Proiectul de lege mai propune ca mesajele informative să fie difuzate începând cu 60 de zile înainte de alegeri, dar și în ziua respectivă. În plus, proiectul vizează și zonele cu populații minoritare. Acolo unde populația minoritară depășește 20% din populație, Televiziunea Română și Radio România vor da mesaje în limbile minorităților respective.