Ca în fiecare sărbătoare importantă, Vladimir Putin nu renunță la atacurile agresive asupra Ucrainei. Din păcate, nici în Duminica Floriilor armata rusă nu a făcut excepție, astfel că, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, mai multe case din Zaporojie au fost atacate cu rachete S-300. Duminică seara, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj cetățenilor în care le promite că lucrurile nu vor rămâne așa.
În timp ce creștin-ortocdocșii se pregăteau să sărbătorească Duminica Floriilor,iar catolicii Paștele, Vladimir Putin își pregătea armata pentru o nouă lovitură în Zaporojie, acolo unde în urma atacurilor asupra casei lor au murit două persoane, fiică și tată, în timp ce mama se află în stare gravă.
Astfel, în cursul serii de duminică, Zelenski a arătat încă o dată oamenilor cum alege Vladimir Putin să ssărbătorească o sărbătoare religioasă importantă. În acest fel, liderul ucrainean subliniază că omologul său rus alege să se izoleze de toată lumea, atrăgând în continuare dispreț și critici aspre la adresa acțiunilor sale criminale.
„Azi-noapte, armata rusă a bombardat Zaporojie cu rachete S-300. Au lovit o casă, o clădire de locuinţe. Trei persoane se aflau înăuntru.
Un bărbat, o femeie şi un copil – o fată, o chema Irina, ar fi împlinit 11 ani anul acesta. A murit. A murit şi bărbatul. Condoleanţele mele. Femeia se află în stare critică, la spital, i se acordă îngrijiri medicale.
Iată cum petrece statul terorist această Duminică a Floriilor. Iată cum Rusia se izolează şi mai mult de lume, de umanitate”, a subliniat preşedintele ucrainean.
În continuare, Zelenski a subliniat că aceste evenimente dureroase alese uneori chiar de sărbători ne fac să înțelegem și mai bine că răul va pierde în fața dreptății și a binelui.
„Fiecare sărbătoare creştină luminoasă ne învaţă că poate nu ştim cum, dar trebuie să fim siguri că răul va pierde. Trebuie să credem. Iar noi credem. Trebuie să aducem mai aproape înfrângerea răului. Şi noi o aducem mai aproape”, a asigurat Zelenski.
În continuare, liderul ucrainean i-a asigurat pe cetățeni că nu sunt singuri în această luptă pentru viață, profitând de ocazie pentru a le mulțumi tuturor țărilor pentru ajutoarele și sprijinul acordate.
„Şi lumea este alături de noi. Cu fiecare lună, cu fiecare săptămână, sprijinul creşte, cercul celor care ne susţin, care ne susţin curajul şi credinţa în viaţă, creşte. Le mulţumesc tuturor celor din lume care sunt alături de Ucraina acum, care sunt alături de noi”, a adăugat liderul.
Acesta a făcut publice informațiile legate de pregătirea intensă pentru o nouă săptămână activă de luptă, cu scopul apărării Ucrainei. Liderul ucrainean le-a mulțumit celor care „resping răul rusesc şi îi distrug pe ocupanţi, în luptă şi în spatele lor”.
„Ne pregătim pentru o nouă săptămână activă, în special în activităţile noastre internaţionale, pentru a consolida apărarea, pentru a ne întări luptătorii”, a transmis liderul ucrainean, continuând mai apoi cu mulțumiri către toți cei care sunt aproape de Ucraina în aceste vremuri grele, dar și către soldații care încă rezistă atacurilor rusești din Bahmut.