Volodimir Zelenski, avertisment de ultimă oră către populația din regiunile anexate de Rusia. Pericolul la care sunt expuși cetățenii: „Încercați să părăsiți teritoriul”
Volodimir Zelenski a transmis, miercuri seară, un mesaj de avertizare pentru cetățenii ucraineni care se află în aceste momente pe teritoriile ocupate de ruși. Din păcate, liderul ucrainean transmite semnale de alarmă privind următoarele acțiuni agresive venite din partea ocupanților. Află ce îi învață liderul ucrainean pe cetățenii aflați în primejdie.
„Să fim împotriva acestor ciudați”
Volodimir Zelenski se teme pentru viața oamenilor care se află în regiunile ocupate de ruși și se așteaptă ca în viitorul apropiat să fie recrutați cu forța în armată. Liderul ucrainean a continuat să-i sfătuiască chiar și pe bărbații care se află în armată, recrutați cu forța deja, să lase armele și să caute protecție în rândul autorităților ucrainene.
Zelenski i-a sfătuit pe cetățeni în discursul de miercuri seară, să părăsească teritoriile „minate”, să-și protejeze oamenii, să părăsească teritoriile amenințate și să lupte împotriva celor care vor să facă rău.
„Dacă nu puteţi face acest lucru şi vă aflaţi în structurile militare ruseşti, încercaţi cu prima ocazie să depuneţi armele şi să ajungeţi în poziţii ucrainene. Şi cel mai important, protejează-ţi viaţa. Şi asiguraţi-vă că îi ajutaţi pe ceilalţi oameni care vă sunt apropiaţi. Sarcina noastră comună este să perseverăm. Să fim împotriva acestor ciudaţi”, a transmis Zelenski.
În continuare, Zelenski a descris teroarea exercitată de Rusia asupra poporului ucrainean, dar și a propriului popor și armate, reamintind că Vladimir Putin a introdus legea marțială în cele patru regiuni anexate ilegal, cel mai probabil ca răspuns la eșecurile înregistrate în ultima vreme pe front.
„Rusia a evitat chiar şi cuvântul „război” timp de şase luni, şi-a pedepsit oamenii cu dosare penale pentru asta, iar acum declară legea marţială pe teritoriul ocupat. Chiar ocupanţii au adus războiul pe pământul nostru sub pretenţia lor falsă constantă de presupuse negocieri, iar acum semnează nişte decrete care cimentează războiul”, a adăugat președintele Ucrainei.
Reușitele armatei ucrainene privind apărarea atacurilor lansate de Rusia
În timpul aceluiași discurs, Zelenski a dat asigurări cu privire la vigilența și profesionalismul de care a dat dovadă armata sa, reușind să doboare zeci de rachete și drone lansate de ruși. Chiar și așa, în urma atacurilor din ultimele zile, în Ucraina au fost înregistrate mai multe decese, inclusiv, femei însărcinate.
„Lucrăm pentru a garanta siguranţa completă a cerului ucrainean. Avem deja rezultate semnificative: 233 de UAV Shahed şi zeci de rachete au fost doborâte în cursul lunii. Zece drone iraniene au fost distruse astăzi şi aceasta este doar în direcţia Kiev. Alte 11 UAV Shahed au fost doborâte datorită soldaţilor comandamentului aerian Pivden”, a adăugat Zelenski,
La final, liderul ucrainean a oferit mulțumiri poporului ucrainean, fără de care nu ar fi putut să câștige premiul Saharov, acordat anual celor care au adus cea mai mare contribuție la apărarea democrației, a drepturilor omului și a valorilor europene.