În cursul serii de joi, Volodimir Zelenski le-a transmis cetățenilor cum au fost resimțite pentru el și armata ucraineană cele 400 zile de război. Liderul ucrainean susține că toate luptele susținute de Ucraina au reprezentat un „efort colosal”, însă, la final, toată această luptă va fi răsplătită pe măsură. Zelesnki a dat asigurări cu privire la faptul că, Ucraina își pregătește următorii pași de atac, subliniind că valorile împărtășite de țara sa merită să fie apărate și transmise mai departe.
Volodimir Zelenski este recunoscător tuturor celor care au fost alături Ucrainei pe toată perioada celor 400 de zile, dar mai ales faptului că armata ucraineană a reușit să treacă cu bine peste adevăratele provocări și peste iarna grea, care a fost umbrită de lipsa gazelor și a electricității, existent în mai mult orașe ucrainene.
„Patru sute de zile… Patru sute de zile de apărare a noastră în faţa agresiunii la scară largă. Acesta este un parcurs colosal pe care l-am trăit. Toţi împreună – toţi cei care au luptat şi luptă pentru Ucraina.
Care au avut grijă şi au grijă de stat şi de ucraineni. Care au ajutat şi ajută logistica noastră. Care au întărit şi întăresc rezilienţa ucraineană. Ucraina a trecut prin cele mai groaznice zile în acel februarie. Am supravieţuit şi acestei ierni. Este un efort colosal în spatele acestor cuvinte…”, a afirmat Volodimir Zelenski în mesajul transmis joi seară.
De asemenea, s-a arătat încrezător și recunoscător pentru toate etapele pe care ucrainenii le-au depăşit inclusive primăvara trecută, „care a schimbat cursul războiului în favoarea apărării noastre”.
Liderul ucrainean a susținut că luptele purtate vara și toamna trecută au demonstrat că victoriile obținute nu au fost întâmplătoar, iar eliberarea regiunilor nordice nu a fost un accident.
Zelenski consideră că eroismul ucrainenilor din bătăliile pentru Kiev, pentru regiunile Cernihiv şi Sumî, recucerirea regiunilor Harkov, Herson, apărarea Bahmutului şi a Donbasului în general nu vor fi uitate vreodată, rămânând în amintirea tuturor ca un moment important în istoria lumii.
Volodimir Zelenski a transmis în continuare un mesaj care, în mod cert, îl va scoate din minți pe liderul rus, umilindu-l indirect cu previziunile sale legate de înfrângerea Rusiei. Președintele Ucrainei susține că lumea va fi de partea țării sale, atâta vreme cât intențiile acestui război sunt bune și au în vedere păstrarea libertății, păcii și a dreptății.
„Ne pregătim următorii paşi, acţiunile curente. Ne pregătim să ne apropiem de victorie. Care este puterea Ucrainei? Dacă intenţiile tale sunt bune, toată lumea va fi de partea ta şi te va ajuta.
Astăzi, în cea de-a 400-a zi de rezistenţă, de rezistenţă la scară largă, vreau să mulţumesc tuturor celor din întreaga lume care stau alături de Ucrainan, care împărtăşesc interpretarea noastră a libertăţii. Care sprijină căutarea dreptăţii.
Care au aceleaşi convingeri puternice pe care le avem şi noi, ucrainenii… convingerea că lumea ar trebui să se bazeze pe reguli, pe reguli civilizate, pe regulile umanităţii, respectului şi păcii. De aceea Ucraina va câştiga. Pentru că libertatea şi dreptatea, umanitatea şi respectul, pacea meritate de oameni trebuie să triumfe”, a subliniat Zelenski.
La final, Zelenski le-a mulțumit încă o dată celor care au susținu țara la bine și, mai ales, la greu, dând asigurări cu privire la faptul că Ucraina unită va fi de neînvins.
„Mulţumesc tuturor şi fiecăruia care ţine acest front – frontul pentru a proteja ce are mai bun umanitatea. Frontul pentru a proteja ce avem mai bun şi voi şi eu – Ucraina noastră. Unită, de neînvins şi liberă pentru totdeauna”, a punctat Volodimir Zelenski.