Vodafone România a dat lovitura. A câștigat cel mai dorit contract din țara noastră

de: Stan Nicu
03 02. 2023

Vodafone România a dat lovitura în afaceri după ce s-a aflat că a câștigat cel mai dorit contract din țara noastră. Astfel, în urma acestui contract, la care mai aspirau alte 3 companii, Vodafone România va încasa 15,59 de milioane de lei, fără TVA.

Vodafone România a dat un tun financiar. Ce contract mare a prins

Vodafone România a câștigat licitația pentru a livra cele necesare pentru modernizarea Poștei Române.

Astfel, Vodafone Romania a câștigat licitația organizată de Poșta Română pentru livrarea a 7.000 de PDA-uri, 7.000 de abonamente de date mobile și 8.600 de imprimante mobile.

Cât este contractul

Procedura de achiziție a fost estimată la 21,75 milioane de lei, fără TVA, însă contractul a fost semnat pentru suma de 15,59 milioane de lei, fără TVA.

La licitația organizată de Poșta Română au participat și Orange Romania, Telekom Romania Mobile Communications și IT Genetics (subcontractant RCS&RDS).

Ce arată caietul de sarcini

„Obiectivul general la care contribuie preezenta achiziție constă în dezvoltarea sistemului intern necesar pentru încasarea facturilor prin scanarea cardului de energie, parte a programului guvernamental prevăzut în cadrul OUG 166/08.12.2022, precum și derularea operațiunilor de compansare/decontare a acestora.

Obiectivele specifice la care contribuie prezenta achiziție sunt reprezentate de încasarea facturilor și transmiterea în timp real, reconcilierea sumelor în cadrul unei baze de date centralizate și reducerea la minim a incidentelor de calitate și a apelurilor în call center-ul operat de Poșta Română pentru acest proiect”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Poșta Română anunțase că vrea să se modernizeze

Se aflase deja faptul că Poșta Română va face achizițiile necesare cu scopul de a optimiza, eficientiza și monitoriza activitatea de preluare și livrare a trimiterilor pentru categoria express.

„Memorandumul aprobat de Guvern în luna aprilie a anului 2022 privind implementarea strategiei de dezvoltare și diversificare economică a Companiei Naționale Poșta Română prevede modernizarea Poștei prin digitalizarea, automatizarea, robotizarea și tehnologizarea (D.A.R.T.) infrastructurii Companiei, dotând rețeaua poștală cu terminale, imprimante, mijloace de transport cu emisii reduse și cutii poștale digitale”, transmitea instituția pe data de 13 ianuarie.

Achzițiile erau esențiale pentru Poșta Română

De asemenea, directorul General al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, a spus că „această achiziție este esențială modernizării Poștei Române”.

„Fiecare curier poștal va putea oferi servicii de care clienții anului 2023 au nevoie și va utiliza dispozitive inteligente și rapide, pentru a diminua timpul petrecut cu activități repetitive. Pentru transparență deplină, comunicăm toate specificațiile tehnice inclusiv în acest comunicat de presă, dar și pe website-ul companiei. Cu fiecare proiect suntem cu un pas mai aproape de Poșta viitorului și suntem determinați să transformăm această companie într-un partener de încredere pentru toți românii”, a declarat Valentin Ștefan.