Vladimir Putin, suspendat din Federația Internațională de Judo. Cu ce român de acolo este bun prieten președintele rus
Președintele rus Vladimir Putin a fost suspendat din funcția de președinte de onoare al Federației Internaționale de Judo (IJF) din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat duminică forul de conducere al acestui sport. Conflictul a intrat în a patra zi, Moscova ordonând trupelor sale să avanseze în Ucraina „din toate direcțiile”, în timp ce Occidentul a răspuns sâmbătă cu sancțiuni care au încercat să paralizeze sectorul bancar rusesc.
Federația Internațională de Judo, răspuns pentru Putin în contextul războiului din Ucraina
Oficialii ucraineni au declarat că 198 de civili, inclusiv trei copii, au fost uciși de la invadarea Rusiei joi dimineață.
„Având în vedere războiul în curs de desfășurare… în Ucraina, Federația Internațională de Judo anunță suspendarea statutului domnului Vladimir Putin de președinte de onoare și ambasador al Federației Internaționale de Judo”, se arată în comunicatul IJF.
Putin, un judoka desăvârșit, care a primit un al optulea dan în 2014 – unul dintre cele mai înalte niveluri din acest sport, a fost președinte de onoare din 2008.
Președintele IJF, Marius Vizer, l-a lăudat în 2014 ca fiind „ambasadorul perfect pentru sportul nostru”.
‘În lumina războiului în curs de desfășurare… în Ucraina, Federația Internațională de Judo anunță suspendarea statutului de președinte de onoare al domnului Vladimir Putin’, a precizat IJF
Putin a făcut mare caz de pasiunea sa pentru menținerea în formă cu judo și hochei pe gheață.
Suspendarea lui Putin vine pe fondul unei serii de pedepse sportive pentru Rusia.
IJF a declarat vineri că a anulat un eveniment care trebuia să aibă loc în Rusia, între 20 și 22 mai 2022.
„Federația Internațională de Judo anunță cu regret anularea Grand Slamului 2022 de la Kazan, Rusia, care trebuia să aibă loc în perioada 20-22 mai 2022”, a spus Marius Vizer, președintele IJF și românul care îl cunoaște pe președintele rus.
Cei doi s-au împrietenit de-a lungul timpului, lucru pe care Marius Vizer l-a și confirmat într-un interviu acordat Libertatea.
„În cadrul întalnirilor avute, discutam despre sport şi nu numai, însa acestea sunt discuţii între doi bărbaţi care ramân strict în intimitatea noastră”, a spus șeful IFJ.
Acțiunea vine pe fondul invaziei rusești în Ucraina
UEFA, organismul care guvernează fotbalul european, a privat Sankt Petersburgul de găzduirea finalei Ligii Campionilor din 28 mai – cea mai prestigioasă competiție de cluburi -, iar Formula 1 a anulat Marele Premiu al Rusiei programat pentru 25 septembrie.
Atât Polonia, cât și Suedia au declarat că nu vor juca împotriva Rusiei în meciurile de baraj pentru Cupa Mondială din 2022 cu guvernul suedez, în speranța de a-i convinge pe cei 27 de parteneri din Uniunea Europeană să implementeze o interdicție sportivă generală.
Aceasta include interzicerea sportivilor ruși de a concura pe teritoriul Uniunii Europene. Totodată, țara a fost eliminată și de la concursul Eurovision, pe fondul războiului.
Putin este un judoka pasionat și a participat la acest sport la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Federația este printre singurele organisme sportive olimpice care a folosit cuvântul „război” pentru a descrie invazia Rusiei în Ucraina ordonată de Putin începând de joi.
Alții au folosit expresii precum „escaladarea conflictului”. Un oligarh susținător al Kremlinului și prieten de lungă durată al lui Putin, Arkady Rotenberg, rămâne în comitetul executiv al IJF în calitate de director de dezvoltare.