Vladimir Putin, noi amenințări spre România. SUA este ținta finală după ultimul gest al lor
România se află printre cele 34 de state din tratatul ”Cer deschis”, cu privire la retragerea SUA, la care Rusia a lansat un avertisment. Avertismentul a fost dat de către șeful delegației ruse la negocierile de la Viena pe probleme de securitate militară. Acesta anunță represalii severe împotriva țărilor rămase în acest acord.
Vladimir Putin, noi amenințări spre România
Potrivit agențiilor de presă oficiale ale Moscovei, TASS și RIA Novosti, Rusia va aplica măsuri de represalii împotriva acelor state care au rămas în Tratatul ”Open Skies” care vor transmite Statelor Unite date ale zborurilor de observare efectuate după retragerea SUA din pactul respectiv și care vor restricționa zborurile Federației Ruse deasupra instalațiilor americane în Europa.
Declarația vine în contextul în care România este aliat al SUA și membru al Tratatului menționat mai sus.
Avertismentul transmis de Konstantin Gavrilov
Luni, în cadrul unui interviu pentru Rossia24, șeful delegației ruse la negocierile de la Viena pe probleme de securitate militară și control asupra armelor, Konstantin Gavrilov a transmis avertismentul.
”Nu cu mult timp în urmă, am aflat că Washingtonul duce un joc fără scrupule pe ascuns, cerând aliaților săi să accepte semnarea unor documente în conformitate cu care ei vor transmite SUA materiale despre zborurile de observare efectuate deasupra Rusiei. SUA cer europenilor să refuze Rusiei să efectueze zboruri de observare deasupra instalațiilor militare americane în Europa.
Aceasta este o încălcare gravă a tratatului. Dacă țările rămase în tratat vor face jocul Statelor Unite ale Americii, măsurile noastre de represalii nu se vor lăsa așteptate”, a avertizat responsabilul diplomatic rus.
Statele Unite au acuzat Federația Rusă de încălcarea tratatului
Diplomatul rus a subliniat faptul că dacă partenerii Rusiei în cadrul acestui tratat vor să asigure viabilitatea lui, ar trebui să confirme că datele conținute în imaginile aeriene făcute în timpul zborurilor de observare sun clasificate și că la acestea a acces doar părțile participante la tratat.
„Intenționăm să obținem respectarea strictă de către partenerii europeni a prevederilor tratatului privind netransmiterea acestor informații”, a spus Konstantin Gavrilov.
Duminică, Statele Unite s-au retras oficial din Tratatul ”Open Skies”, după aproape șase luni de când Donald Trump a anunțat o decizie în acest context. Casa Albă a acuzat Rusia că a încălcat acest tratat, susținând că Moscova ar fi blocat SUA să trimită avioane care să efectueze zboruri deasupra orașului Kaliningrad de la Marea Baltică și în apropiere de Georgia, zboruri permise prin acest acord.