Vladimir Putin, despre prețurile uriașe la gaze și energie. Explicația neașteptată a președintelui Rusiei

de: Năstase Mirabela
07 10. 2021

UE și Rusia își pasează vina pentru creșterea prețului la gaze. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a respins ieri criticile Uniunii Europene în ce privește aprovizionarea cu gaz. Iată ce a zis acesta.

Vladimir Putin, despre prețurile uriașe la gaze și energie

Astfel, Vladimir Putin a zis că responsabili pentru criza în ce privește aprovizionarea cu gaz ar fi liderii Uniunii Europene întrucât au vrut diversificarea surselor de aprovizionare.

”Toate politicile lor au fost în sensul renunțării la contracte pe termen lung, iar aceste politici s-au dovedit eronate. Au făcut greșeli”, a spus Vladimir Putin, conform Agenției France-Presse, în timpul unei reuniuni cu responsabili ai sectorului energetic rus.

”Drept consecință, prețul gazelor a băut acum toate recordurile istorice: astăzi se apropie de 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, de zece ori mai mult decât prețul mediu de anul trecut” , a precizat Vladimir Putin.

UE își asigură circa o treime din necesarul de gaze naturale din Rusia, însă în ultimii ani a semnalat că vrea diversificarea resurselor de energie.

Comisia Europeană a anunțat marți că verifică informații conform cărora compania rusă Gazprom profită de poziția dominantă pe piață pentru a favoriza majorarea tarifelor la gaz natural.

”Verificăm aceste informații împreună cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager, responsabil de reglementările în ce privește concurența, în mod evident, este o chestiune gravă”, spus comisarul european al Energiei, Kadri Simson, potrivit agenției Reuters.

În Europa, preţul gazelor naturale l-a depăşit pe cel al petrolului

În Europa, preţul gazelor naturale l-a depăşit pe cel al petrolului, însă problema nu este una limitată doar la vechiul continent.

”Preţul ridicat al gazelor înregistrat în prezent este o problemă pentru Europa. Ar putea fi o problemă şi pentru Asia”, spunea și directorul general de la grupul italian de utilităţi Enel SpA, Francesco Starace, într-un interviu acordat vineri pentru Bloomberg TV, în urmp cu o lună.

În România, prețurile la gaze și la energia electrică au înregistrat creșteri importante în ultima perioadă, fapt care a determinat multe state europene să ia măsuri pentru a susține plata facturilor de către cetățeni. De asemenea, printre măsurile luate se numără și plafonarea temporară a prețurilor.

De menționat este că Florin Cîțu excludea posibilitatea îngheţării preţurilor la energie, respingând propunerea venită din partea Partidului Social Democrat. Acesta a spus atunci că Executivul o să ia măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia.