Vladimir Putin, derapaj halucinant la o grădiniță din Rusia. Ce i-a pus pe copii să facă pentru a avertiza Occidentul. Liderul rus a depășit orice limită

de: Rosu Ioana
03 06. 2022

Vladimir Putin pare că dorește cu orice scop să-și atingă obiectivele militare, iar acest lucru se dovedește în fiecare zi. Pe lângă amenințările transmise către Ucraina și NATO, liderul Kremlinului folosește și alte metode de intimidare cu puternic impact emțional. În urmă cu puțin timp, un material video, în care apar cântând niște copii de la o grădiniță din Rusia, a fost distribuit pe mai multe conturi de social media rusești. Din păcate, versurile cântate de cei mici nu anunță deloc vești bune, ci din contra, copilașii par să prevestească un viitor înfricoșător.

Copii de grădiniță costumați în haine militare, puși să cânte melodii triste

Ultima metodă de intimidare a Occidentului a întrecut orice așteptare, astfel că Vladimir Putin a ajuns să se folosească de inocența unor copii pentru a prevesti moartea în lume și, mai cu seamă, pentru a demonstra Occidentului că este capabil de orice.

Un videoclip cu niște copii ai unei grădinițe din Rusia a fost distribuit pe mai multe conturi rusești pentru a deveni viral, autenticitatea imaginilor fiind confirmată de un jurnalist de la BBC.

În imaginile filmate, copilașii, alături de educatori, cântă că sunt pregătiți să moară pentru „unchiul Vova”, poreclă afectivă folosită pentru președintele Vladimir Putin.

”Iar la chemarea comandantului suprem, ne vom da viața în bătălia finală. Unchiule Vova, te urmăm!”, afirmă cei mici, cel mai probabil, fără a conștientiza semnificația versurilor, potrivit antena3.ro.

Raportul UNICEF cu privire la numărul copiilor afectați de război

În urmă cu câteva ore, UNICEF a transmis cele mai noi date privind victimele războiului din Ucraina, oferind totodată un bilanț al copiilor care au murit și a celor care au rămas cu traume în urma masacrelor desfășurate în ultimele trei luni. Astfel, o sută de zile de război în Ucraina au lăsat 5,2 milioane de copii cu o necesitate enormă de asistență umanitară, la care se adaugă, cel puțin 262 de copii uciși și 415 răniți.

„Aproape 100 de zile de război în Ucraina au avut consecințe devastatoare pentru copii, cu o amploare și o viteză nemaivăzută de la al Doilea Război Mondial”, a declarat UNICEF, pe data de 1 iunie, când milioane de copii din întreaga lume au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului, o zi a bucuriei și nicidecum a tristeții, așa cum a fost resimțită în rândul victimelor războiului.

Cu ocazia acestei zile dedicate în mod special copiilor, directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, a transmis un mesaj de pace prin care a subliniat că rezolvarea acestei situații extrem de grave poate fi găsită doar odată cu încetarea focului și încheierea unui acord.

„În loc să sărbătorim această ocazie, ne apropiem solemn de 3 iunie, cea de-a 100-a zi a unui război care a spulberat viețile a milioane de copii. Fără o încetare urgentă a focului și o pace negociată, copiii vor continua să sufere,  iar consecințele războiului vor avea impact asupra copiilor vulnerabili din întreaga lume.”, a transmis oficialul UNICEF, potrivit unicef.org.