Vladimir Putin a căzut pe scări. Modul ruşinos în care ar fi fost găsit de medici şi angajaţi

de: Ioana Bucur
02 12. 2022

Surse ce susțin că au informații din interiorul anturajului liderului de la Kremlin au făcut dezvăluiri șocante despre un episod petrecut recent în casa președintelui Rusiei. Vladimir Putin a căzut pe scări și ar fi fost găsit de angajații și medicii săi într-o ipostază rușinoasă.

Vladimir Putin ar fi căzut pe scări în propria locuință

Un incident șocant a dat alarma în locuința liderului de la Kremlin. Un mesaj postat recent pe canalul de Telegram „General SVR” susține că Vladimir Putin, în vârstă de 70 de ani, a căzut pe scări în propria casă.

Potrivit detaliilor publicate de „General SVR”, care nu a prezentat nicio dovadă, însă susține că primește informații din interiorul anturajului lui Putin, șeful de stat cobora scările când „s-a împiedicat și a căzut pe spate, după care a căzut pe o parte și a alunecat pe câteva trepte”.

„Incidentul a avut loc în fața gărzilor de corp ale președintelui, care au reacționat rapid și au sărit în ajutorul lui Putin. Trei ofițeri de securitate l-au ajutat pe președinte să ajungă la cea mai apropiată canapea și au chemat medicii care sunt de serviciu la reședință.”

Medicii care erau de serviciu la locuința președintelui Rusiei la acel moment „au ajuns în câteva minute, dar nu l-au putut examina imediat”, deoarece el suferă de o „patologie a tractului gastro-intestinal, în urma căreia se confruntă deja cu probleme grave de digestie”, iar căderea ar fi provocat „o reacție involuntară”.

„Medicii l-au escortat pe președinte la baie și l-au ajutat să se curețe”

Mesajul continuă, dezvăluind că înainte de a-l putea examina în urma căzăturii, medicii l-au ajutat să meargă în baie pentru a se curăța.

„Înainte de examinare, medicii l-au escortat pe președinte la baie și l-au ajutat să se curețe. După o examinare completă, a fost diagnosticată o vânătaie a coccisului și a țesuturilor moi.”

Vladimir Putin nu ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale, lovitura fiind tratată doar cu analgezice. O anchetă urmează să fie efectuată pentru a afla ce a provocat căzătura respectivă.

„El poartă încălțăminte specială, chiar și acasă, cu strat antiderapant, iar scările din locuință sunt considerate „sigure”. După cum se pare, toate precauțiile sunt lipsite de sens, atunci când sunt în joc nervii”, a explicat sursa citată.

La scurt timp după ce acest incident ar fi avut loc, Putin a participat joi, 1 decembrie 2022, la conferința tinerilor oameni de știință organizată la Moscova.