Viviana Sposub a ajuns pe mâinile fostului soț al Andreei Marin: „Durerea s-a agravat!”

de: Ioana Bucur
23 08. 2023

Viviana Sposub a ajuns pe mâinile fostului soț al Andreei Marin. De luni bune, fosta iubită a lui George Burcea se confruntă cu unele probleme de sănătate, pe care a încercat, inițial, să le ignore. În condițiile în care durerea a început să îi afecteze activitatea, a apelat la ajutorul lui Tuncay Ozturk.

Viviana Sposub a ajuns pe mâinile lui Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin

Cu toate că este mereu cu zâmbetul pe buze, Viviana Sposub a trecut prin momente foarte grele în ultimele luni. Pe lângă despărțirea de George Burcea – bărbatul alături de care mulți credeau că va ajunge în fața altarului – a dus pe picioare și o problemă de sănătate ce s-a tot agravat.

Pentru că durerea devenise din ce în ce mai greu de suportat și ignorat, bruneta a apelat la ajutorul unui specialist, alegând clinica lui Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin. Vedeta a dezvăluit că a început deja tratamentul și că simptomele s-au ameliorat chiar după prima ședință.

„Știți vorba aceea „mă doare-n cot”? Pe mine mă doare în genunchi, ce-i drept…Am venit la clinică pentru că nu se mai poate, am lăsat prea mult problema asta deoparte și am ajuns în punctul în care nici măcar nu mai pot să merg la sală de durere. Dar sunt fericită că deja am făcut prima ședință și mă simt ceva mai bine.

Vă spun din tot sufletul, nu lăsați nicio problemă nerezolvată, chiar dacă e o durere în cot…sau în genunchi”, a dezvăluit Vivana Sposub, pe o platformă de social media.

Te-ar putea interesa și: Cu ce bărbat misterios s-a pozat Viviana Sposub, la nicio o lună de când s-a despărțit de George Burcea. Legătura sa cu Antonia

„Durerea s-a agravat”

Vedeta a publicat apoi mai multe imagini din timpul tratamentului, explicând mai bine evoluția problemei cu care se confruntă de câteva luni și exprimându-și optimismul cu privire la recuperare, semn că are mare încredere în specialiștii de la clinica fostului soț al Andreei Marin.

„De câteva luni mă confrunt cu durere de genunchi, însă am crezut că o să treacă de la sine. Am continuat să fiu activă, să merg la sală, dar durerea s-a agravat. Cei care au mai avut sau au astfel de dureri știu cât de sâcâitoare pot fi!”, a adăugat bruneta.

Te-ar putea interesa și: Ce s-a ales de Tuncay Ozturk, fostul soţ al Andreei Marin. Unde a dispărut şi cu ce se ocupă acum