Visul ciudat pe care l-a avut Nicole Cherry. Le-a spus imediat fanilor ce s-a întâmplat
În 2013 scena showbiz-ului românesc era luată pe sus de o mică artistă ieșită din comun. Atunci avea 15 ani și toată lumea era impresionată de micuța Nicole Cherry. De atunci a mai avut câteva hituri, dar a dispărut din lumina reflectoarelor. Dacă pe plan artistic evoluția a intrat într-un con de umbră, pe plan personal lucrurile au evoluat în bine. Totul a culminat cu anunțul sarcinii și a relației sale cu Florin Popa.
„Furtuna” din showbizul românesc, la doar 15 ani
Pe numele real Nicoleta Janina Ghinea, tânăra născută pe 5 decembrie 1998 şi cunoscută ca Nicole Cherry, avea să fure startul în 2013. Cu piesa „Memories”, cu un sound nou și fresh, Nicole Cherry devenea rapid cel mai difuzat artist al momentului. Piesa a propulsat-o în topurile difuzărilor la radio și, ulterior, la TV. Au mai urmat apoi alte câteva piese, dar nu cu succesul avut cu această inspirată alegere. De altfel Nicole Cherry recunoștea într-un interviu că a simțit succesul în aer, odată cu lansarea acestei piese.
Micuța, surpanumită Adela de România a cunoscut foarte rapid succesul, ulterior fiind și vocea unui personaj îndrăgit în producția american „BFG”. Nicole Cherry i-a dat voce personajului Sophie și a interpretat și melodia principală a filmului, „Miraculous: Tales of Ladybug & Cat Noir”. Ulterior, ușor, ușor, artista dispare din lumina reflectoarelor. Ultima sa piesă, lansată în 2019, „Pop That”, nu prea a avut succes ca predecesoarele sale.
Nicole Cherry, însărcinată, și cu vise ciudate
Dacă pe plan artistic evoluția a intrat într-un con de umbră, pe plan personal lucrurile au evoluat în bine. Totul a culminat cu anunțul sarcinii și a relației sale cu Florin Popa. Nicole și Florin sunt împreună din 2018, cunoscându-se pe vremea când artista avea doar 16 ani.
De atunci sunt împreună, formând un cuplu frumos, și acum mai fericit. Recent Nicole Cherry posta pe Instagram poze cu ea gravidă, ceea ce i-a bucurat pe fanii artistei. Numai că, recent, tânăra de 22 de ani le-a povestit, tot pe Instagram, de un vis ciudat avut în noaptea precedentă.
„Vreau să vă spun că am visat că Rihanna era verișoara mea și o întrebam de ce nu mai lansează o piesă, că toată lumea vrea să mai audă o piesă de la ea.
(…) Abia m-am trezit, fix acum 2 minute, dar nu aveam cum să nu vă spun visul ăsta. Visez foarte mult de când sunt gravidă, mult și ciudat. Cred că e o chestie a gravidelor, nu?!”, le-a povestit Nicole Cherry fanilor ei.
Deja însărcinată în câteva luni, artista le-a mai recunoscut fanilor că se simte obosită și că ar avea nevoie de o pauză. Florin Popa, în vârstă de 30 de ani, este viitorul tătic, la fel de fericit ca și artista. Inclusiv tatăl artistei ne declara că-și dorește să devină bunic cât mai repede.