Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală. Ce se întâmplă acum cu preotul
Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală! De câteva zile toată privirile sunt ațintite asupra cazului Visarion Alexa, preotul acuzat de abuzuri sexuale. Pe 17 septembrie acesta era reținut de poliție, în urma reclamațiilor depuse de una din victime. Conform procedurilor, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Dacă până acum preotul nu a recunoscut acuzațiile, astăzi aflăm că Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală, conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală
Visarion Alexa a devenit, din păcate, din cel mai urmărit preot pe rețelele de socializare un acuzat de abuz sexual. În primă instață, preotul nu recunoștea acuzațiile ce i se aduc. Astăzi, se pare că lucrurile au luat un alt traseu. Într-un comunicat emis astăzi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, anunță că acesta și-a recunoscut vinovăția:
„Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declaraţie personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent. Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat şi în stenogramele devenite publice. A refuzat să ofere însă detalii amănunţite. A invocat faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reţinut în declaraţii”, a declarat Bănescu, într-un comunicat de presă, preluat de Agerpress.
Ca urmare a declarației date de Visarion Alexa, mai spune Vasile Bănescu, Arhiepiscopia a luat și deciziile care se impun în aceste circumstanțe, după cum urmează:
- suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârşirea celor sfinte, adică interdicţia de a oficia orice serviciu religios);
- retragerea funcţiei de paroh;
- obligaţia de a informa constant, cu celeritate şi sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluţia cercetărilor judiciare cu privire la acuzaţiile ce îi sunt aduse.
„Arhiepiscopia Bucureştilor va comunica sancţiunile pe linie bisericească”
În același comunicat se mai precizează că se așteaptă decizia instanție în cazul acuzațiilor aduse preotului. Până la acel moment, Arhiepiscopia nu va lua nici o decizie în ceea ce-l privește pe Visarion Alexa. Purtătorul de cuvânt mai spune că decizia urmează să fie dată ulterior:
„Odată cu pronunţarea sentinţei judecătoreşti de la sfârşitul perioadei de control judiciar, ţinând cont riguros de motivaţia sentinţei şi de gravitatea acesteia, Arhiepiscopia Bucureştilor, prin Comisia sa de disciplină, va comunica la rândul ei sancţiunile pe linie bisericească ce vor fi aplicate preotului Visarion Alexa, sancţiuni direct proporţionale cu faptele dovedite din punct de vedere judiciar.”, a adăugat Bănescu, conform Agerpress.
În scandalul în care este implicat fostul paroh, se pare că a mai apărut o nouă acuzație. Cea de a doua femeie care îl acuză decalara sub anonimat că „Și eu am trecut prin chilia părintelui Alexa.”