Vine toamna mai repede în România? Fenomenul meteo bizar care i-a contrariat pe specialiști. Maria Ghiorghiu: ”Vin ploi și vijelii”

de: Ștefan R. Apostol
31 07. 2023

Pentru întreaga Europă și, implicit, România, luna iulie a fost una cu valori termice record. De altfel, specialiștii spun că a fost cea mai călduroasă luna din istorie. Dar, noile previziuni meteo anunță revenirea caniculei și a temperaturilor record, sau cel puțin așa reiese din comunicatele meteorologilor. Deși ne-am dori valori ceva mai scăzute, nu știm cu exactitate davă va fi așa sa nu. Cu toate astea, Maria Gheorghiu combate afirmațiile meteorologilor spunând că vine toamna mai repede în România. Citește mai departe și vezi care sunt predicțiile făcute de Maria Gheorghiu.

Iulie 2023 cea mai caniculară lună din istorie

Ultimele două luni au fost aproape de coșmar, cu temperaturi peste 40-43 de grade în aproape toate regiunile de pe bătrânul continent. Conform analizelor preliminare, este aproape sigur că luna iulie a acestui an a fost cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată pe planetă, în mare parte din cauza încălzirii globale.

Specialiștii au tras semnale de alarmă încă de la finele anului trecut, precizând că iulie 2023 va fi cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată pe Pământ, și probabil cea mai fierbinte din ultimii 120.000 de ani.

Vezi și: Cât de rece va fi apa Mării Negre în următoarele zile. Vești proaste pentru turiștii de pe litoralul românesc

Același lucru îl confirmă și meteorologii români, iar ANM emitea cu câteva zile în urmă prognoza meteo pentru luna augst, menționând faptul că nu vom scăpa de caniculă și că valorile termice ridicate vor reveni în toată țara.

Deși nu s-a ajuns la incendii de vegetație mari, precum în Portugalia, Spania sau Grecia, valorile termice peste 40 de grade sunt anunțate și în România. Cu toate astea, Maria Gheorghiu, o clarvăzătoare recunoscută, a combătut aceste date, spunând că vine toamna mai repede în România.

Maria Gheorghiu anunță că vine toamna mai repede în România

Deși mulți ar putea părea sceptici cu privire la predicțiile despre vreme ale cravăzătoarei, se pare că cele enunțate de aceasta până în prezent s-au cam adeverit.

Conform acesteia, deși vom mai avea parte de caniculă pentru o vreme, lucrurile se vor schimba, iar Maria Gheorghiu spune că vine toamna mai repede în România:

”În această dimineață în zori, m-a trezit o lumină albă și strălucitoare, lumină ce-mi arată înspre Sud, Sud-Est, un Cer de ziuă însorit și chiar caniculară vremea afară. Brusc însă, de jos de la pământ se ridică un nor negru ca o tornadă, un nor ce-a acoperit seninul Cerului într-o clipă.

Ploaia a început să cadă torențial, iar vijeliile erau la ele acasă. Dragilor, mult nu vom mai suferi de căldură. O să ne fie dor ca să stăm la soare și să ne bucurăm de razele sale calde și catifelate.”, scrie Maria Gheorghiu  pe blogul personal.

Vezi și: Fenomene meteo extreme în România. Alertă de ploi și furtuni după o zi de caniculă. Cum va fi vremea în următoarele ore

S-au bătut recorduri de temperatură peste tot

Căldura din luna iulie a fost deja extremă, iar meteorologii spun că luna a depășit recordurile. De obicei, aceste recorduri, care urmăresc temperatura medie a aerului în întreaga lume, sunt depășite cu sutimi de grad.

Dar temperatura pentru primele 23 de zile ale lunii iulie a fost în medie de 16,95 grade, cu mult peste recordul anterior de 16,63 grade stabilit în iulie 2019, potrivit raportului.

Vezi și: Planeta se ”topește” din cauza încălzirii globale. Elena Mateescu, despre prognoza meteo din august 2023

Datele folosite pentru a urmări aceste recorduri datează din 1940, dar mulți oameni de știință, inclusiv cei de la Copernicus, spun că este aproape sigur că aceste temperaturi sunt cele mai calde pe care le-a înregistrat planeta în ultimii 120.000 de ani, având în vedere ceea ce știm din milenii de date climatice extrase din inelele copacilor, recifele de corali și carote de sedimente din adâncurile marine.

Rămâne să vedem ce se va întâmpla în perioada următoare, și dacă se vor adeverii predicțiile clarvăzătoarei care anunță că vine toamna mai repede în România.