Vine sau nu primăvara? Prognoza meteo până pe 10 martie 2024. Surprizele pregătite de vreme
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo până pe 10 martie 2024. Dacă mulți se întreabă cum va evolua vremea la început de primăvară, iată că meteorologii ne dau răspunsul. Temperaturile vor fi mult peste specificul perioadei la începutul lunii martie 2024.
Cum arată prognoza meteo pentru Banat
Prognoza meteo arată că sezonul de iarnă curent se va încheia cu temperaturi mai ridicate decât specificul perioadei. Astfel, primăvara își va intra în drepturi prin valori termice maxime situate în jurul a 16-18 grade Celsius în următoarele zile, potrivit ANM. Temperaturile vor oscila astfel:
- final de februarie: temperaturi maxime de aproximativ 18 grade și minime de 6-9 grade;
- început de martie: temperaturi maxime de 16 grade și minime de 5-7 grade Celsius.
Finalul de iarnă nu aduce precipitații, însă după data de 5 martie, prognoza anunță un anumit regim pluviometric menținându-se totuși deficitar. Ploile vor exista, așadar, însă vor fi slabe și se vor manifesta pe arii restrânse, spun meteorologii.
Cum va fi vremea în Crișana și Transilvania
În Crișana, harta temperaturilor ce urmează a fi raportate în următoarele zile indică la:
- final de februarie: medie a temperaturilor maxime de 19 grade Celsius, minime de 5-7 grade;
- început de martie: temperaturi maxime de 17 grade Celsius, minime de 5-6 grade Celsius.
Atât în această regiune, cât și în Transilvania, ploile vor fi absente la final de iarnă, însă probabilitatea ca precipitațiile să se manifeste va crește la începutul lui martie 2024. În ceea ce privește temperaturile în Ardeal, și acestea se vor situa în jurul valorilor mai sus menționate.
Temperaturi ridicate în Maramureș și Moldova
În Maramureș, vremea va fi extrem de caldă. Temperaturile maxime vor fi de 18 grade Celsius, în general, urmând apoi ca la începutul primăverii să mai scadă cu 2 grade. Minimele se vor situa între 4 și 6 grade Celsius, potrivit ANM, care precizează absența precipitațiilor până pe 1 martie.
După această dată, apariția precipitațiilor va fi în creștere, așa cum se va întâmpla și în Moldova, mai ales în intervalul 5-10 martie 2024. În ceea ce privește temperaturile, și în nordul țării vor fi peste normalul climatologic al perioadei, media zilnică maximă fiind de 14 grade Celsius.
Dobrogea, Muntenia și Oltenia, sub semnul căldurii
Prognoza meteo arată că, în regiunea Dobrogea, temperaturile vor oscila de la o zi la alta cu câte 1-2 grade Celsius, însă în general valorile termice vor fi următoarele:
- final de februarie: medie a temperaturilor maxime de 13 grade Celsius, minime de 2-3 grade;
- început de martie: temperaturi maxime de 14 grade Celsius, minime de 5 grade Celsius.
În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi unul deficitar. Probabilitate de apariție a precipitațiilor va fi mai mare după data de 5 martie 2024, la fel cum se va întâmpla și în Muntenia, unde se anunță maxime de 18 grade Celsius și minime de 1-3 grade Celsius.
Citește și: Când revin ploile în România. ANM a dat vestea de ultim moment
Nu foarte diferită va fi vremea în Oltenia, unde media zilnică a temperaturilor maxime până pe 4 martie 2024 se va menține între 14 și 17 grade Celsius. Ulterior, valorile termice vor scădea, însă nu considerabil. Minimele se vor menține la final de iarnă, dar și început de primăvară în jurul a 4 grade.