Viitoarea soție a lui Radu Mazăre, dezvăluiri la Penitenciarul Rahova. Ce a spus despre luna de miere
Roxana Mihalache, viitoarea soție a lui Radu Mazăre, a făcut dezvăluiri, joi, la Penitenciarul Rahova, despre luna de miere, viața lor în Madagascar și cererea în căsătorie. De asemenea, Mihalache a spus că în fosta locație unde Mazăre și-a găsit liniștea cei doi ” nu au avut probleme”, menționând că fostul edil nu a fost căutat niciodată de poliție și că autoritățile știau de situația lui.
Roxana Mihalache, viitoarea soție a lui Radu Mazăre, a făccut dezvăluiri la Penitenciarul Rahova
Roxana Mihalache, partenera de viață a fostului edil al Constanței, a fost prezentă, joi, la Penitenciarul Rahova, și a răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor. Întrebată despre momentul arestării în Madagascar, Mihalache a răspuns că se simțea nedumerită, întrebând în mai multe rânduri ”unde, de ce, cum”. Ajunși la Poliție, au fost nevoiți să aștepte responsabilul, care nu mai apărea.
Mai apoi, le-au fost luate toate lucrurile și au fost ținuți arestați într-un birou. Despre situația cu autoritățile din Madagascar, Roxana admite că totul era în regulă, oamenii legii luând la cunoștință ”situația lui”, precizând că acolo nu a avut niciodată probleme. Întrebată cum era viața lor în Madagascar, femeia a spus că era ”una normală, plăcută, cu activități”. Despre cerea în căsătorie, Mihalache spune că nu se aștepta, explicând că și până acum au trăit ca și când ar fi fost deja căsătoriți.
Mai mult, Roxana a atins și subiectul ”copii”, spunând că nu s-au gândit până acum la așa ceva. La un moment dat, amintind de situația dificilă prin care trece partenerul său, a declarat că nu înțelege de ce a făcut-o acum (a cerut în căsătorie, n.r), dar că probabil așa a simțit. „Problemele lui juridice au fost mult mai importante. Eu l-am înţeles. Am fost lângă el. (…) Luna de miere am avut de când ne-am cunoscut până acum”, a declarat viitoarea soție a lui Radu Mazăre.