Profesor de fizică, surprins în timp ce stă tolănit pe catedră. Ce îi pune pe elevi să-i facă. Părinții, în stare de șoc
Un colegiu din Râmnicu Vâlcea a ajuns să fie anchetat de Inspectoratul școlar după ce un material video care surprindea momente din timpul unei ore de fizică au devenit viral pe internet. Din păcate, dedicarea și profesionalismul dascălilor din România au ajuns să fie valori rar întâlnite, astfel că atitudinea lor în timpul orelor de curs lasă de dorit. Iată cum a fost surprins profesorul de câțiva elevi puși pe șotii.
Profesor de fizică, întins pe catedră
Imaginile scandaloase apărute în spațiu public au creat revoltă și indignare, după ce un profesor de fizică a fost surprins de elevi întins pe catedră, în timp ce, probabil, se relaxa. Câțiva elevi mai îndrăzneți i-au lansat dascălului propunerea de a-i face un masaj, ofertă care nu a trecut neobservată de profesor. Mai mult, acesta pare că a fost discps la negocieri, întrebând elevii dacă se pricep și ce fel de masaj știu să facă.
„Elev: Fă-o pe aia într-o mână! Dă-te, Dă-te! Hai, bă!
Elevă, către profesor: Domnu’, vreți să vă facem un masaj?
Profesor: Bă, voi vreți să mă omorâți!
Elevă: Nu, nu! Doamne ferește!
Profesor: Te pricepi?
Elevă: Pai da.
Profesor: Unde te pricepi să faci?
Elevă: Eh, pe spate, la coloană”, a fost dialogul suprins între profesor și elevi, în timp ce bărbatul nu a schițat nicio secundă intenția de a-și corecta postura corpului și atitudinea.
Vezi imaginile care au creat neliniște în rândul părinților:
Inspectoratul Școlar, reacție acidă după vizionarea imaginilor halucinate
În acest moment este anchetă la nivelul inspectoratului școlar, care va trimite o comisie de anchetă la colegiul respectiv, potrivit Digi24.
„Mâine voi trimite la CNMB o echipă de inspectori în verificare. N-am cuvinte. E halucinant!”, a declarat Mihaela Andreianu, Inspector general al Inspectoratului Școlar Valcea.
Într-o altă postare, profesorul de fizică al colegiului „Mircea cel Bătrân”, apare în clasă, în timp ce elevii alergau în jurul său, lăsând impresia că este mai degrabă ora de Educație Fizică decât Fizică.
Profesorul în cauză se numește Doru Gherzan, acesta fiind un cadru didactic apreciat în oraș. Cu toate acestea, dascălul se pare că se apropie de vârsta de pensionare, așa că ia lucrururile cu mai mult calm decât ar fi normal într-un cadru educațional, scrie Ziarul Vâlcea.
Vezi imagini cu haosul din timpul orelor predate de Doru Gherzan: