VIDEO Câți oameni au murit la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră. Se cărau morții cu basculanta

Canalul Dunăre-Marea Neagră ar putea face din România o putere economică a Europei, dar puțini mai știu azi cu câte sacrificii umane a fost realizat în perioada comunismului. Nu se știe numărul exact al celor care au murit la construcția canalului, dar se știe că au fost atât de mulți, încât se cărau cu basculanta.

Este un scenariu similar cu exterminarea nazistă a evreilor. De altfel, comuniștii, în aproape toate statele unde au luat puterea, au întreprins o amplă acțiune de exterminare a opozanților politici.

Canalul a fost trasat pe hartă chiar de către Stalin

Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost unul dintre mecanismele care avea ca obiectiv „curățarea” Republicii Populare Române (denumirea dinainte de venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere) de toți intelectualii interbelici, considerați „sabotori și diversioniști”.

Se spune că traseul acestui canal a fost trasat pe hartă chiar de către Stalin, atunci când Gheorghe Gheorghiu-Dej asculta cuminte în fața Tătucului care erau ideile sale despre reconstrucția țării, puternic afectată de război. Stalin a trasat o linie care tăia Dobrogea de la vest la est, între Dunăre și Marea Neagră.

Dej s-a conformat și a pus „mașinăria de guvernare” comunistă (termeni folosiți și de un actual lider de partid) la lucru. Lucrările au început în iunie 1949. Au fost aduși zeci de mii de muncitori din toată țară, cu calificări diverse, dar foarte puțini pricepuți în construcții, mai ales de asemenea anvergură.

Grosul acestei mase de oameni era însă format din intelectualii interbelici, personalități care au lăsat României o moștenire culturală de pe urmă căreia mulți câștigă azi profit. Printre ei era, desigur, și deportați, foști militari, poate și prizonieri care au avut „norocul” să scape de execuție (pentru moment), dar mai ales deținuți politici, acei oameni „răi” care înfierau  masele muncitoare.

Au muncit la canal femei, bărbați, tineri și bătrâni, oameni bolnavi și sănătoși deopotrivă, în cele mai grele condiții de muncă pe care ți le-ai putea imagina.

Nu se știe câți au murit la canalul Dunăre-Marea Neagră

Cele mai intense lucrări au avut loc între 1949 și 1953, adică până în anul când a murit Stalin și, odată cu el, parcă s-a simțit și o răsuflare de ușurare din partea comuniștilor din țările satelit ale URSS. Era, însă, doar un miraj, iar „relaxarea” urma să fie doar temporară.

Nici acum nu se știe numărul exact al oamenilor care au murit la construcția canalului. Nu există un cimitir al lor, nici vreo condică în care să se fi ținut evidența lor. Scopul era să se „curețe” cât mai repede, s li se șteargă orice urmă a existenței, așa că leșurile multora au fost aruncate în malurile canalului peste care s-au revărsat milioane de metri cubi de pământ, rocă și apă.

Din cauza resurselor financiare insuficiente, comuniștii precursori lui Ceaușescu au fost nevoiți să sisteze lucrările. În 1975, însă, dictatorului îi vine ideea de a reîncepe lucrările. Ceaușescu venise cu planuri mărețe din vizitele în țările comuniste din Asia de Est.

Evident, nu s-a lucrat constant. Prima etapă a durat până în 1984, apoi, a doua etapă s-a prelungit până în 1987. Azi, canalul își dovedește utilitatea și se simte asta în economia țării, dar nu se justifică și numărul victimelor pe spatele cărora a fost construită megastructura.