03 sept. 2020 | 21:09

VIDEO Adevărul despre Ceaușescu și bombele nucleare. Ce punea la cale, de fapt, dictatorul pentru popor

News
VIDEO Adevărul despre Ceaușescu și bombele nucleare. Ce punea la cale, de fapt, dictatorul pentru popor
VIDEO Adevărul despre Ceaușescu și bombele nucleare. Ce punea la cale, de fapt, dictatorul pentru popor

La un moment dat, puterile occidentale au avut suspiciuni privitoare la intenția lui Ceaușescu de a deține arme nucleare, dar și să facă din România o forță militară de temut în estul Europei.

Pesemene că dictatorul român și-a dorit ca România socialistă să ajungă cândva chiar liderul țărilor comuniste și să ia fața URSS-ului și Chinei, notează Impact.ro.

VIDEO Adevărul despre Ceaușescu și bombele nucleare

Ceaușescu a avut astfel ambiții mari, pentru el și pentru România. Cu toate acestea, în privința armelor nucleare, lucrurile au stat puțin diferit.

Ai auzit de încălcarea Tratatului de Neproliferare Nucleară. Cam la toate țările conduse de lideri și guverne ostile, autoritare sau dictatoriale precum Iran sau Coreea de Nord. Temerile lor sunt justificate. Însă față de România anilor `80 mai puțin.

Românii erau ținuți departe de astfel de domenii. Pe acele vremuri, unii au auzit, cel mai probabil, la posturile de radio Vocea Amercii sau Europa Liberă, că dictatorul român încălcse regimul substanțelor radioactive, la care România era semnatară, alături de marile puteri ale lumii. În asta trebuie să se implice toate statele ce dețin resurse ori mijloace prin care pot dezvolta arsenal nuclear. Nu aveam rachete balistice însă aveam și avem și acum o centrală nucleară.

Și chiar dacă Ceaușescu ar fi vrut să avem un arsenal nuclear la nivelul de SUA sau URSS, ne lipseau încă multe. Eram săraci, iar dictatorul era prea avar ca să devină România o mare putere militară a lumii.

„Experimentele au avut loc la Piteşti, în laboratorul de examinare post-iradiere (LEPI), achiziţionat de la firma franceză Ateliers et Chantiers de Bretagne. Scopul lor a fost să determine capacitatea specialiştilor români şi a infrastructurii de la acel moment de a separa plutoniul, ceea ce ar fi fost util în eventualitatea în care România ar fi obţinut o instalaţie-pilot sau una la scară industrială. Specialiştii care au luat parte la aceste experimente au fost Dr. M. Ciocănescu, directorul Secţiei de Reactori şi Celule Fierbinţi din cadrul Institutului de Cercetări Nucleare (ICN), Dr. N. Perescu, cercetător chimist în cadrul ICN, şi Dr. N. Andreescu, directorul Institutului pentru Reactori Nucleari Energetici“, explicat cercetătparea Eliza Gheorghe, autoarea studiului „Proliferation and the Logic of the Nuclear Marketplace“ pentru adevărul.ro.

Unele state occidentale au început să se teamă de intențiile dictatorului

Astfel, ca urmare a încălcărilor tratatului de către Ceaușescu, unele state occidentale au început să se teamă de intențiile dictatorului, suspectându-l că devenise un mic Stalin cu pretenții nucleare, însă, în realitate, noi am fost cei care i-am ajutat pe alții să-și dezvolte arsenalul nuclear. Spre exemplu, India. Acesta a dispus în anul 1986 transferul secret a 14 tone de apă grea către India. Aceasta fusese obținută din Norvegia pentru centrala de la Cernavodă.

„Recent, oficialii români au informat Norvegia că în 1986, un transport de apă grea norvegiană, care poate fi un ingredient esenţial în fabricarea de arme nucleare, a zburat din România în India, a declarat Sigrid Romundset, o purtătoare de cuvânt pentru Ministerul Afacerilor Externe norvegian“, titra „The New York Times“.

O altă încălcare acestui tratat a fost confirmată după descoperirea, după Revoluție, a 100 mg de plutoniu separat în anul 1985, la Institutul de Cercetări Nucleare din Pitești. Acest plutoniu nedeclarat a fost obținut folosindu-se un reactor de producție americană, pe care Ceaușescu îl primise în anii 70, pe vremea când acesta era comunistul preferat al cancelariilor occidentale.

Ce s-ar fi întâmplaat dacă Ceaușescu ar fi deținut o armă nucleară

Americanii nu aveau de ce să se teamă de Ceaușescu. Nu s-a găsit nicio dovadă care să ateste că dictorul român avea planuri să folosească plutoniul în scopuri militare. Singurul program nuclear pe care acesta l-a început a fost civil, a fost întârziat și n-a început atunci când ar fi vrut acesta.

Ungurii au exploatat imediat presupozițiile. Motivația? În anul 1956, când România lui Dej a permis intervenția militară pentru oprimarea revoltei anti-comuniste nu va fi vreodată uitta. În iulie 1989, ministrul de Externe maghiar, pe nume Gyula Horn, afirma că România a amenințat Ungaria că este capabilă să folosească arma nucleară instalată pe rachete cu rază medie de acțiune.

La acea vreme, armata română avea în dotare rachete sovietice pe care se puteau instala și focoase nucleare, dar chiar dacă oficialii români ar fi amenințat, era o pură lăudăroșenie. Ca în cazul SUA și Rusiei. Nimeni nu putea risca declanșarea unui război nuclear deoarece asta ar însemna apocalipsa. Azi, oamenii iubesc banii, iar un conflict nuclear nu aduce bani, deci e exclusă asta. De asta nici nu se dau codurile acelea de la rachete unui singur om, chiar și țarul Rusiei.

”Dacă Ceauşescu ar fi deţinut o armă nucleară în momentul destrămării blocului socialist şi al căderii comunismului, probabil România ar fi devenit o Coree de Nord în Europa de Est. Este greu de imaginat un scenariu în care România posedă arme nucleare şi este admisă în NATO sau în Uniunea Europeană. Izolarea pe care ar fi suferit-o România ar fi anulat orice fel de avantaje generate de principiul descurajării nucleare”, a declarat Eliza Gheorghe, cercetătoare pentru adevărul.ro.

Parteneri
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Redactia.ro
Ce s-a ales de femeia care a făcut sex cu președintele SUA la locul de muncă. Cu ce se ocupă acum: „Cred că au existat, cumva, și victime colaterale”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nici nu știam că există așa ceva”. Mirela Vaida, mesaj către toți părinții, după ce fiul ei de 8 ani, Vladimir, a fost operat de urgență. Ce s-a întâmplat cu băiatul vedetei
Unica.ro
Gripa are noi forme periculoase. Ce persoane sunt cel mai expuse
EVZ.ro
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Spynews
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Capital.ro
Așa au apărut Dorian Popa și iubita lui, prin Veneția, și evident că voluptuoasa brunetă a atras toate privirile. Tânăra e toată numai forme, iar când îi vezi chipul, e clar: e de MISS. Iată SINGURA imagine cu noua iubită a lui Dorian. Cu ce se ocupă tânăra
Avantaje
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Mediaflux
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Spynews.ro
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
Realitatea.net
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro