Victor Slav a devenit patron! Ce afacere și-a deschis în plină pandemie, când alții dau faliment

de: Ana Chivu
24 02. 2021

Victor Slav și-a deschis o afacere! Celebrul fost prezentator de televiziune se pare că are parte de o bucurie imensă în pandemie, când alții sunt exact la polul opus și au parte de faliment.

Ce afacere are Victor Slav? Proiectul a venit în pandemie

Pandemia a reușit să schimbe imaginea unor persoane, multe ambiționându-se să slăbească drastic sau să se apuce de sport, dar și să le schimbe meseriile. Oamenii s-au reprofilat rapid atunci când au văzut că situația asta îi obligă.

Din ultima categorie face parte și Victor Slav, care urmează să-și deschidă cât de curând un restaurant în mijlocul Capitalei. Celebritatea a ajuns să nu mai aducă sume considerabile la bugetul familiei, așa că cei care se bucură de notorietate au fost nevoiți să pusă altfel osul la treabă.

Victor Slav s-a făcut astfel patron de restaurant, conform click.ro, care a surprins cu primele imagini despre noul său proiect. Inaugurarea va conicide cu debutul primăverii, iar desigur că speră ca tot contextul să fie șters cu buretele cât mai repede pentru ca noua afacere să înflorească.

“Da, Victor îşi va deschide propriul restaurant. A muncit foarte mult, este asociat cu un prieten foarte bun. Peste o lună o să dea drumul la treabă”, au confirmat surse din preajma acestuia pentru sursa citată.

„Nu sunt genul de persoană care să etalez totul pe tavă”

„Fiica mea face foarte bine, face foarte multe cursuri. Atunci când stă la mine, activitățile sunt legate de joacă. Viața mea s-a schimbat radical, dacă până să apară ea aveam alte priorități, acum Sofia este pe primul loc. Avem un copil ascultător.

Sunt într-o nouă relație de un an și patru luni. Nu sunt genul de persoană ca să pun totul pe tavă. Sofia gestionează bine situația, deocamdată nu au început întrebările. Dublă distracție, ai o familie mare, nu te plictisești.

Aici ai jucăriile tale, dincolo ai alte jucării. Am două relații cunoscute de publicul larg. Nu sunt genul de persoană care să etalez totul pe tavă, dar când se află nu ai ce face. Suntem într-o relație de un an și patru luni, iubesc si sunt iubit”, a detaliat fostul prezentator de televiziune la „Vorbește Lumea”.

Acesta duce o viață discretă și iubește în liniște. De asemenea, apele sunt relaxate și când vine vorba de relația dintre el și mama fetiței sale. Foștii soți se înțeleg de minune, chiar mai bine decât atunci când erau căsătoriți, a recunoscut creatoarea de modă într-o emisiune de televiziune.