Victor Ponta, desființat de Fifor înaintea moțiunii: ”pesedist, înainte de a fi trădător”

de: Puiu Alexandru
10 10. 2019

Dacă va pica moțiunea de cenzură, Victor Ponta s-ar putea să fie principalul responsabil al eșecului. A fost sarcina lui să atragă parlamentari PSD în curtea Pro România, și nu i-a ieșit foarte bine.

Partidul lui Victor Ponta este cea mai nouă iterație a bătrânului partid social democrat. A fost construit de la premisa că va atrage o serie importantă pesediști dezamăgiți de dictatura lui Dragnea și, mai nou, a lui Dăncilă. Eficiența sa nu a fost însă atât de mare pe care ai crede, iar Fifor l-a criticat aspru.

„Am înțeles că Victor Viorel Ponta suferă câteva dezamăgiri pe care le exihibă, unde altundeva decât pe facebook (locul unde face politică, în mod curent și de unde și-a dat chiar și demisia din PSD). Victor Viorel spune că este dezamăgit de PSD, dar, de fapt, marea lui tristețe este că i-a promis lui Klaus Iohannis că va racola parlamentari PSD și nu a reușit. Nu doar că nu a reușit, dar au și plecat de la el din partid. Ca urmare, i-a strâns să-i numere. Zice că i-au ieșit 30. Eu știu că sunt mai puțini, dar nu mai contează acum. Ceea ce contează este că tentativa de lovitură de partid, gândită împreună cu Iohannis, a eșuat. Ghinion”, a scris secretarul general al PSD Mihai Fifor, miercuri, pe Facebook.

Este atât de reticent că Victor Ponta are vreun principiu, încât Fifor a aruncat în joc până și posibilitatea că fostul lider PSD va încerca să facă alianță cu social democrații înaintea moțiunii de cenzură. „Nu m-ar mira ca, începând de mâine, înainte chiar ca moțiunea să pice, să se ceară din nou în alianță cu PSD, să-și aducă aminte că a fost pesedist, înainte de a fi trădător. Acesta este Victor Viorel. Un politician care și-a construit cariera pe trădări și uitări. L-a trădat pe mentorul său, cel care l-a dus de mână, la PSD, Adrian Năstase, pe urmă a trădat PSD cu Băsescu, l-a trădat pe Geoană pe care nici nu l-a votat, deși îi era purtător de cuvânt, l-a trădat pe Crin Antonescu. I-a trădat pe toți cei care l-au ajutat sau i-au fost parteneri”, a completat Fifor.

Imaginea lui Ponta în PSD este de trădător. Pornind de la această premisă, același secretar de partid a adăugat că „din acest motiv, Victore, nu mai convingi pe nimeni (în afară de Tăriceanu, care regretă amarnic), nici măcar pe propriii parlamentari. Tu ești și ai fost mereu nu pro România, ci pro trădare”.

La ora actuală, grupul lui Victor Ponta din parlament este format din 30 de persoane care, conform liderului Pro România, vor vota la vedere moțiunea de cenzură.