Victor Ponta a făcut anunțul care o bagă în sperieți pe Gabriela Firea
Victor Ponta a declarat miercuri seară că Pro România, partidul pe care îl conduce, va avea un candidat la Primăria Capitalei care va oferi o alternativă față de Gabriela Firea și Nicușor Dan. Numele acestuia, dar și ale candidaților la primăriile de sector, vor fi anunțate săptămâna viitoare.
Alegeri locale 2020, candidați ieșiți din tipare. Victor Ponta, anunț pentru Gabriela Firea
Victor Ponta face anunțul: Pro România va avea un candidat care va ofei o alternativă față de Nicușor Dan și Gabriela Firea, susține președintele Pro România.
„Pro România va avea candidaţi la Primăria capitalei, la primăriile de sector şi îi anunţăm săptămâna viitoare, probabil cu Robert Negoiţă. Ne-am unit forţele cu Robert”, a spus Victor Ponta, la TVR 1.
Întrebat dacă va candida, acesta a reiterat faptul că Pro România va avea candidat propriu, despre care și-a exprimat speranța că va fi mai bun decât el.
„Pro România va avea un candidat care va oferi o alternativă faţă de domnul Nicuşor Dan şi doamna Firea. Pro România o să aibă candidat care va lua multe voturi de la Nicuşor Dan şi de la Gabriela Firea”, a completat Ponta.
„PSD nu s-a schimbat față de epoca lui Dragnea”
De asemenea, a clarificat că nu a avut nicio negociere cu PSD, fiind de părere că cei care se află în jurul liderului social-democrat Marcel Ciolacu vor să piardă alegerile. El a explicat că „PSD nu s-a schimbat față de epoca lui Dragnea” și că „în jurul lui Ciolacu sunt exact oamenii care erau în jurul lui Dragnea”.
„Sunt oameni în PSD care nu au vrut niciodată să facă alianţă cu Pro România şi au venit cu tot felul de minciuni, că le-am cerut, nu le-am cerut nimic. (…) Nu am avut nicio negociere cu PSD. (…) Cu Marcel Ciolacu sunt absolut în regulă, dar restul din jurul lui nu vor să facă nicio alianţă, vor să piardă alegerile, ca să le câştige PNL”, a afirmat acesta.