Vica Blochina, dată în judecată pentru datorii. Câți bani are de plătit la întreținere

de: Andrei Simion
25 01. 2020

Vica Blochina traversează o perioadă nu tocmai plăcută, după ce a fost dată în judecată pentru datoriile de la întreținere. Vedeta a intrat în vizorul autorităților competente în astfel de situații, după ce a fost chiar catalogată drept rău-platnică. Suma pe care o datorează nu este totuși una atât de exagerată. Motiv pentru care blondina ar fi putut să evite întreaga situație jenantă, dacă ar fi acționat din timp.

Vica Blochina, dată în judecată pentru datorii

Vica Blochina a acumulat câteva datorii la întreținere, însă nu este vorba de sume cu echivalentul a mii de euro, ci de câteva sute de lei. La acestea se adaugă și cheltuielile de judecată, după ce celebra blondă a fost acționată în instanță. Cei care au făcut demersurile legale necesare au fost vecinii fostei prezentatoare de la PRO TV, nemulțumiți de modul în care a ales să procedeze Vica Blochina.

Vica Blochina a acumulat datorii de câteva mii de lei, la întreținere

Noul an nu a venit cu vești absolut deloc bune pentru Vica Blochina, deoarece a fost acționată în instanță de vecinii de bloc, pentru datoriile de la întreținere. Mai mult, fosta dansatoare de balet în vârstă de 44 de ani ar fi acumulat câteva mii de lei. Sumele sunt rezonabile, mai susțin cei care au ales să ducă totul în instanța de judecată, dacă e să ne gândim că vedeta se învârte și în cercuri de persoane foarte bogate.

Asociația de Proprietari responsabilă și de blocul în care locuiește Vica Blochina a acționat în instanță. Blonda celebră ar fi pierdut chiar procesul, potrivit cancan.ro. Astfel că, vedeta va fi obligată să plătească suma de 7.000 de lei, ce include și cheltuielile de judecată.

Câți bani are de plătit la întreținere

„Soluția pe scurt: Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.462,13 lei cu titlul de cote de întreţinere aferente apartamentului nr. 48 din perioada ianuarie 2019-iulie 2019, suma de 637,98 lei cu titlul de fond de reparaţii aferent aceluiaşi apartament, pentru aceeaşi perioadă, suma de 100 lei, fond curăţenie şi întreţinere spaţii comune aferent lunii iunie 2019, suma de 435,93 lei, penalităţi de întârziere la cotele de întreţinere şi fondurile menţionate anterior şi suma de 2.305,86 lei, penalităţi de întârziere la cotele de întreţinere şi fondurile din perioada ianuarie 2018-decembrie 2018, calculate pentru perioada ulterioară datei de 24.01.2019 până la 26.09.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 900 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4 București. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a fost decizia judecătorilor.