Viața părintelui Ilie Cleopa – cu ce va rămâne în istoria credinței ”duhovnicul Moldovei”
Astăzi, 2 decembrie 2020 se împlinesc 22 de ani, de la trecerea în neființă a părintelui Ilie Cleopa. Am prezentat mai jos, câteva frânturi din viața părintelui Ilie Cleopa, pentru a ne aminti cu ce va rămâne în istoria credinței, potrivit site-ului orthodoxwiki.org.
Viața părintelui Ilie Cleopa – duhovnicul Moldovei
Părintele Ilie Cleopa, s-a născut cu numele de Constantin Ilie. El s-a născut pe data de 10 aprilie 1912, la Sulița, în Județul Botoșani și a decedat pe data de 2 decembrie 1998, la Neamț, trăind până la vârsta de 76 de ani. Mormântul acestuia se află la Mănăstirea Sihăstria, unde a slujit părintele, fiind vizitat de foarte mulți credincioși.
Supranumit și ”Duhovnicul Moldovei„ deoarece a fost unul dintre cei mai însemnați duhovnici și predicatori români, ai secolului XX, arhimandritul Cleopa Ilie, a viețuit la Mănăstirea Sihăstria din Neamț. Acesta a rămas în istoria credinței cu o vorbă celebră : ”Mânca-v-ar raiul să vă mănânce!”.
Viața părintelui Ilie Cleopa
Părintele Cleopa Ilie, face parte dintr-o familie care avea zece copii, el fiind cel de-al cincilea. Pe tatăl său în chema Alexandru și pe mama acestuia o chema Ana. Încă de mic, părintele ținea post, se ruga și făcea fapte bune, luând exemplu de la părinți, care erau iubitori de Dumnezeu, de biserică și de copii. Aceștia participau la slujbele religioase, făceau fapte de milostenie și se rugau. Chiar părintele Cleopa povestea la un moment dat, că, casa acestora era ca o biserică.
Deoarece în primele luni de viață, părintele Cleopa Ilie, era cam bolnăvicios, mama acestuia, Ana, din disperare, deoarece îi mai muriseră doi copii, pe când erau prunci, a mers cu pruncul Constantin, la duhovnicul Conon Georgescu. Acesta a sfătuit-o să dăruiască pruncul Maicii Domnului, ceea ce a și făcut. Din acel moment copilul se vindecase.
Patru dintre frații părintelui Cleopa Ilie s-au călugărit:
- în anul 1920 – sora părintelui, Ecaterina, a plecat la Mănăstirea Agapia pentru a se călugări.
- în anul 1927 – fratele său mai mare, Gheorghe,a plecat la Schitului Sihăstria, unde a fost călugărit, primind numele de Gherasim.
- în anul 1929, împreună cu fratele său Vasile au plecat la Schitul Sihăstria – Neamț pentru a sluji toată viața lui Hristos.
Viața părintelui Ilie Cleopa în mănăstire
Părintele Cleopa Ilie, a păscut oile la Mănăstirea Sihăstria, până în anul 1935, când a fost chemat în armată, pe care a făcut-p la Botoșani. În anul 1937 a devenit călugăr. În anul 1942, pe când avea vârsta de 30 de ani, părintele Cleopa Ilie, a fost numit locțiitor de egumen.
Pe 27 decembrie 1944, părintele Cleopa a fost hirotonit ierodiacon, iar pe data de 23 ianuarie 1945, a fost numit ieromonarh, după această dată fiind numit oficial și egumen al Schitului Sihăstria. În anul 1947, schitul Sihăstria a fost ridicat la rangul de Mănăstire, datorită eforturilor aduce de protosinghelul Cleopa, iar acesta a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
Viața părintelui Ilie Cleopa – cărți pe care le-a scris
- 1981 – Despre credința ortodoxă.
- 1986 – Predici la praznice împărătești și sfiți de peste an.
- 1990 – Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului.
- 1991 – Valoarea sufletului, Galați, 1991.
- 1992 – Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992, 416 p.;
- Despre vise și vedenii, București, 1993, 270 p.;
- Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
- Acatiste alcătuite de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.
- Numeroase articole în diferite reviste și ziare, predici în manuscris.