Viața de lux a lui Rafael Nadal. Cât îl costă doar întreținerea avionului privat FOTO
Viața de lux a lui Rafael Nadal. Marele campion spaniol a câștigat cel de-al 21-lea turneu de Grand Slam, după ce s-a impus într-un meci istoric în fața rusului Daniil Medvedev, la Australian Open. El a fost recompensat și cu un cec de 1,8 milioane de euro. Creditat cu o avere de 160 milioane de euro, Rafael Nadal duce o viață de vis în afara terenului de tenis.
Viața de lux a lui Rafael Nadal
Viața de lux a lui Rafael Nadal. Campionul de la Australian Open este imaginea luptătorului și, adesea, a suferinței pe terenul de tenis. Spaniolul și-a adjudecat cel de-al 21-lea trofeu de Grand Slam, după victoria de la Australian Open. El a devenit cel mai titrat jucător din istorie în această privință, depășindu-i pe Roger Federer și Novak Djokovic, care au adunat 20 de titluri în competițiile de Grand Slam.
Dar Rafael Nadal, dincolo de terenul de tenis și efortul pe care-l depune, duce o viață de milionar. Jucătorul de 35 de ani are o avere estimată la 160 de milioane de euro, ceea ce-i permite să cumpere tot ce poftește. El locuiește în Mallorca, în insulele Baleare, scrie The Sun, unde și-a cumpărat o impunătoare reședință cu vedere la Mediterana, pe care a dat aproximativ 3 milioane de lire sterline, în 2013. Se spune că renovarea proprietății în stilul dorit de Nadal a durat 7 ani.
Cât îl costă doar întreținerea avionului privat
Rafael Nadal deține un avion privat. Este legendară întâmplarea din 2005, când, pe atunci abia ivit în lumea mare a tenisului, spaniolul căuta un loc la clasa economică pentru a zbura la un turneu în Africa. Elvețianul Roger Federer, deja un star al tenisului, l-a invitat să facă deplasarea în avionul său privat, mai scrie sursa citată.
Nadal s-a decis, prin urmare, să își cumpere propriul avion, astfel că a cheltuit 6,5 milioane de euro pentru un Cessna Citation CJ2+. Acesta are o autonomie mare de zbor încât se poate deplasa în jurul lumii și oferă condiții de lux pentru 8 pasageri. Au fost făcute doar 223 de asemenea exemplare, doar întreținerea avionului costându-l pe Nadal aproape 300.000 de euro pe an, mai scrie sursa citată.
Rafael Nadal se poate deplasa fără grijă și pe apă. În 2019 și-a vândut iahtul lung de 20 de metri, MCY 76, pe care-l botezase Beethoven pentru aproape 2 milioane de lire sterline. Apoi, și-a achiziționat un super iaht, catamaranul 80 Sunreef Power, cu aproape 5 milioane de euro, ce a devenit un loc favorit pentru relaxarea cu prietenii și familia.
Este un împătimit al bolizilor de lux
Dar Rafael Nadal este și un împătimit al bolizilor de lux. Conform scmp.com, garajul său include un Ferrari 458 Italia, două Mercedes-Benz, un Aston Martin DBS, făcut faimos de filmul „Casino Royale” din seria James Bond și estimat la 314.000 de dolari, dar și ultimele modele de Kia, al cărei ambasador este.
Nadal preferă discreția în privința vieții sale private. El s-a căsătorit, în 2019, cu prietena sa de-o viață, Maria Francisca Perello, cunoscută ca Xisca, cu care este împreună din 2005. Xisca Nadal (33 de ani) este o persoană retrasă, căreia nu-i place să apară în prim-planul vieții soțului său, de aceea nici nu e prezentă la turneele acestuia.
„Nu e o lume din care vreau să fac parte și nici nu cred că Rafa ar fi ales să fie cu o femeie care și-ar fi dorit asta în viață”, a declarat Xisca Nadal, acum câțiva ani.
Rafael Nadal mai este asociat cu Cristiano Ronaldo în lanțul de restaurante Tatel, ce are locații în Madrid, Beverly Hills și Ibiza. El este imaginea mai multor branduri de lux, de la Nike, la Kia și Tommy Hilfiger. În 2018, a jucat la Rolland Garros purtând la mâna dreaptă un ceas de lux, o ediție limitată Richard Mille, estimat la 725.000 de dolari. Spaniolul are și propria Academie de Tenis, situată tot în Mallorca. Acum, după câștigarea Australian Open, Rafael Nadal va primi și un cec de 1,8 milioane de euro