Veste excelentă pentru milioane de români. Legea adopției, modificată în avantajul viitorilor părinți. Ce beneficii au

Veste excelentă pentru milioane de români. Legea adopției, modificată în avantajul viitorilor părinți. Ce beneficii au
Legea adopției, modificată în avantajul părinților

Adopția unui copil în România devenise pentru multe cupluri o misiune aproape imposibilă. Formalitățile numeroase, complicate și foarte stricte îi făceau pe cei care doreau să adopte un copil să-și piardă speranța că vor reuși. Schimbarea legii pentru adopții le oferă, însă, șansa să viseze din nou la o familie completă, trecând prin niște demersuri simplificate și mult mai rapide.

Care sunt noutățile aduse de modificarea legii

Autoritățile au adus mai multe schimbări la legea adopției, astfel încât, familiile care doresc să adopte un copil o vor face într-un timp mai scurt. De asemenea, a fost modificată vârsta maximă a copiilor adoptați, astfel că aceasta se extinde de la 14 ani la 18 ani.

“Aveam situaţii în care aveam grupe de fraţi. Unul de 3 ani, unul de 7 şi unul care împlinea 14 ani şi care puteau fi adoptaţi împreună, iar în momentul în care unul dintre ei împlinea 14 ani, toţi ceilalţi deveneau neadoptabili”, a explicat Oana Bâzgan, initiatioarea proiectului, potrivit stirileprotv.ro

O altă veste excelentă este aceea că rudele copilului vor fi întrebate doar o dată dacă doresc să-și ia copilul acasă sau dacă sunt decise să-l dea spre adopție, renunțând la orice drept asupra lui. Astfel, personalul care se va ocupa să le găsească micuților o familie va câștiga timp valoros pentru a-i integra mai rapid în noul cămin.

“Se elimină căutarea rudelor până la gradul al 4-lea. Aceste rude sunt căutate în prezent de 2 ori. Ori, dacă le-am întrebat întrebat deja prima dată la intrarea copilului în sistem dacă vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestui copil şi ele au refuzat, este o perioadă extrem de birocratică care nu aduce valoare”, potrivit aceleiași surse.

Atestatul de familie adoptatoare se prelungește

Până acum, familiile care doreau să înfieze un copil primeau un atestat de familie adoptatoare, potrivit căruia, în urma tuturor actelor depuse aveau dreptul de a înfia un copil pe parcursul a doi ani. Dacă în acest termen nu era găsit un copil care să coincidă criteriilor cuplului, acest certificate expira, iar demersurile urmau să fie luate de la capăt.

Potrivit noii legi, acest certificate va avea de acum înainte termen de cinci ani, perioadă în care șansele ca o familie să găsească copilul dorit cresc exponențial.

O altă veste bună pentru viitoarele mămici adoptive este aceea că vor primi un concediu de acomodare mai bine plătit, similar cu cel de creștere copil, plus alte stimulente financiare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI