România se pregătește de iarnă, iar locuitorii de la sate se pregătesc să-și cumpere lemnele pentru foc. Partea bună a lucrurilor este că s-ar putea să le cumpere mai ieftin în acest an. Reprezentanții PSD au anunțat un proiect legislativ care scade prețul lemnului de foc.
UPDATE 6 noiembrie 2021: Din cauza creșterii tarifelor la energie și gaze, a blocajelor din administrația silvică, prețul s-a dublat. Față de anul precedent, adică 2020 când un metru cub de lemne costa 250 de lei, în 2021 prețul s-a dublat.
Acum, românii care se încălzesc cu lemne vor plăti 500 de lei pentru aceași cantitate. Încălzirea cu lemne este, în continuare, de 2,5 sau chiar de 5 ori mai ieftină decât încălzirea pe gaze. Utilizarea paleților și brichetelor este și ea mai ieftină, cu prețul de 1.200 de lei per tonă.
„La munte anul trecut era undeva 250, maximum 300 de lei pe metru cub. Acum este în jur de 500 de lei pe metru cub. La câmpie era 400 de lei pe metru cub, acum este 6-700 de lei pe metru cub.
La distribuitorii mari din orașe sare și de 800, 900 de lei pe metru cub pentru lemnul de foc paletizat”, a declarat Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.
În România, la ora actuală, 3,5 milioane de gospodării sunt încălzite cu lemne. La câmpie, românii consumă în fiecare iarnă 3-4 metri cubi. La munte, oamenii consumă 10-15 metri cubi.
Blocajele din administrația silvică nu îi ajută deloc pe proprietari de păduri să beneficieze de cotele care le revin anual. Romsilva a majorat prețul unul metru cub cu doar 7 lei. Adică de la 176 lei, la suma de 183 lei.
„Pur și simplu, din cauza unei reglementări defectuoase și inaplicabile, s-au scos din piață câteva milioane de metri cubi. Concret, un proprietar care are un hectar de pădure și ar avea dreptul să recolteze 5 metri cubi de lemn de pe proprietatea lui, dreptul lui, uzufructul pădurii, trebuie să se ducă la Ocol.
Ocolul să se ducă să-i marcheze, după aia trebuie să se ducă încă o dată Ocolul să-i dea autorizație și să-i predea parchetul, încă o dată ca să-i reprimească parchetul și încă o dată ca să-i taie un aviz.
Cineva de la Ocol trebuie să se ducă de patru ori în pădure pentru a-i da omului un document cu care să-și transporte lemnul acasă. Ministerul a reglementat în acest fel, iar această procedură e atât de birocratică și atât de costisitoare de timp și de forță de muncă, încât fizic, nu se poate face”, a declarat Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn, conform G4media.ro.
La nivelul anului 2011 ministerul de resort publica un studiu statistic în care era accentuat faptul că prețul lemnului de foc creștea cu aproximativ 250% în România în 2011. Prețul lemnului a continuat să crească până în urmă cu patru ani, în 2017.
La nivelul anilor de studiu, prețul lemnului mediu crescuse de la 120 de lei pe metru cub în 2011 la 300 de lei în 2017. În sudul României, prețul lemnului de foc era preconziat să crească la 600 de lei pe metru cub.
Pe piețele internaționale, fluctuațiile prețurilor lemnului au fost de plus / minus 10% în aceeași perioadă. Industria lemnului din România plătește și în 2021 cel mai mare preț pentru resursa lemnoasă din Europa.
Lemnul de foc are prețuri excesiv de ridicate, iar industria mobilei a cunoscut un declin accentuat, potrivit reprezentanților proprietarilor de păduri și producătorilor de mobilă.
Lipsa resurselor lemnoase, legată de blocajul legal, a generat o creștere a prețului lemnului de foc. Exporturile din industria mobilei din România au intrat în pantă descendentă anul acesta, și ca efect al pandemiei. În România, 3,5 milioane de gospodării folosesc lemne de foc pentru încălzire.
După o lungă perioadă în care nu s-a mai întreprins nimic în acest domeniu, reprezentanții PSD anunță un succes prin adoptarea unui proiect de lege. Conform purtătorului de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea, la nivelul Comisiei de buget-finanțe din cadrul Senatului a fost adoptat un proiect ce scade cota de TVA de la 19 la 5% la prețul lemnului de foc.
Pentru locuitorii de la țară asta se traduce printr-un preț mai mic la achiziția lemnului de foc în acest an, cu condiția ca legea să fie aprobată cât mai repede.
„Veste bună pentru românii care îşi încălzesc locuinţele cu lemne de foc. Comisia buget-finanţe din Senatul României a votat un raport favorabil pentru iniţiativa PSD de reducere a TVA pentru lemnele de foc de la 19% la 5%.
Dezbaterea şi votul în plenul Senatului va avea loc săptămâna viitoare. Impactul bugetar este de 150 de milioane de lei, estimat atât de noi (iniţiatorii – n.r.), cât şi de Ministerul Finanţelor Publice.
Acest proiect a fost gândit înainte ca această criză a preţului la energie să devină atât de acută, pentru a veni cu soluţii împotriva furtului de masă lemnoasă din pădure.”, a scris Ştefan Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook.
Legea, deși bine-venită, nu ajută cu nimic locuitorul de la țară, având în vedere că tot Ştefan Radu Oprea anunța data la care va intra în vigoare legea. Țăranii fac achiziția de lemn de foc de obicei vara, nu în noiembrie, când deja lemnul este înghețat, iar temperaturile sunt sub 0 grade în mai multe zone din țară.
Așa că, deși prin scăderea cotei de TVA va scade și prețul, românii nu vor beneficia de prețul redus decât din vara anului viitor.
„Termenul de intrarea în vigoare a legii este 1 noiembrie 2021, astfel încât cetăţenii să beneficieze de reducerea preţului la lemne de foc din această iarnă.
P.s. Vă readuc aminte că 85% din locuinţele din mediul rural sunt încălzite cu lemne.”, a mai anunțat Ştefan Radu Oprea.