Anunț important pentru iubitorii animalelor de companie din România. Stăpânii blănoșilor care locuiesc la bloc vor fi nevoiți să se supună unor noi reguli. Ce se întâmplă dacă ai câini sau pisici în apartament. Ai putea fi dat în judecată.
În anul 2021, instanțele de judecată de la Curtea de Apel din Timișoara au dat o sentință definitivă în urma căreia proprietarii de animale de companie, care nu locuiesc la curte, trebuie să ceară și să primească acordul vecinilor pentru a putea ține patrupezii în bloc.
Potrivit legii, sentința magistraților poate fi utilizată ca precedent. Sentința a fost dată după ce o femeie din Timișoara a contestat în instanță decizia Consiliului Local conform căreia stăpânii de animale de companie ar fi obligați să ceară voie vecinilor de pe scară.
Locatara a considerat că măsura încalcă dreptul la proprietate privată, fiind susținută de către autoritățile de la Tribunalul din Timișoara.
Oficialii au contestat sentința, urmând ca magistrații de la Curtea de Apel să le dea dreptate. Sentința este definitivă.
În prezent, decizia instanțelor de judecată poate fi citată ca precedent în orice proces din România ce vizează animalele de companie.
Citește și Cât de des trebuie spălat câinele, de fapt. Greșeala uriașă pe care trebuie să o eviți
În ciuda faptului că nu există, momentan, o dispoziție care să prevadă acordul vecinilor într-o asemenea situație, stăpânii de patrupezi pot fi dați în judecată, urmând să plătească sancțiuni uriașe.
Oricât de sănătoase ar fi pentru organismul uman, câinii nu trebuie să consume ouă crude, deoarece patrupedul s-ar putea infecta cu salmonela.
Ceapa are aciditate ridicată și conține o substanță ce poate provoca anemie hemolitică în cazul câinilor, mai ales dacă alimentul este consumat în stare crudă. Ideal ar fi să eviți să-i dai patrupedului tău ceapă, dacă nu vrei să aibă probleme digestive.
Oricât de gustoasă ar fi ciocolata pentru oameni, trebuie să știi că ea conține o substanță cunoscută sub numele de teobromină, care este foarte toxică pentru câini.
În timp ce organismul uman o poate digera cu ușurință, câinii își pot pune sănătatea în pericol, dacă vor consuma chiar și o tabletă mică de ciocolată.
Citește și Alimente pe care pisicile le urăsc. Nu le simt deloc gustul. Ce produse preferă, de fapt