Vești bune pentru Simona Halep de la Wimbledon. S-a aflat în urmă cu câteva momente
Vești bune pentru Simona Halep de la Wimbledon. Fostul lider mondial se pregătește pentru sezonul turneelor pe iarbă ce va culmina cu Grand Slam-ul din Londra, competiție pe care a câștigat-o în 2019. Românca a absentat la ultimele două ediții, în 2020 întrecerea fiind anultă, iar în 2021 din cauza accidentării suferită la Roma. Simona Halep și-a aflat locul printre favoritele turneului, ea ocupând acum locul 20 WTA.
Vești bune pentru Simona Halep de la Wimbledon
Vești bune pentru Simona Halep de la Wimbledon. Turneul de Grand Slam se va desfășura în perioada 27 iunie – 10 iulie. Românca a absentat de la ultimele două ediții, după ce s-a impus în 2019 pe iarba londoneză. În 2020, competiția a fost chiar anulată din cauza pandemiei, iar anul trecut Halep n-a putut participa din cauza gravei accidentări suferită la Roma.
Simona Halep a mai jucat o semifinală, în 2014 și două sferturi de finală, în 2016 și 2017. Din păcate, anul acesta WTA și ATP au decis să nu acorde puncte, din cauza hotărârii organizatorilor de a-i exclude din competiție pe sportivii ruși și bieloruși, în contextul războiului din Ucraina. Astfel, Halep nu va pierde niciun punct, dar nici nu va avea ocazia să câștige puncte, în eventualitatea în care ar avea un parcurs foarte bun.
S-a aflat în urmă cu câteva momente
Simona Halep și-a spus opinia în privința situației create de interzicerea jucătorilor și jucătoarelor din Rusia și Belarus. Ea consideră că decizia este una politică, fără legătură cu tenisul sau cu vreo vină a acelor sportivi.
„Nu vreau să vorbesc despre politică, pentru că în opinia mea este politică. Tenisul este un sport individual și, după părerea mea, sportivi nu au nicio vină. E o decizie grea. Sunt sigură că nu a fost o hotărâre ușor de luat.
Mă simt tristă pentru tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina și pentru toți oamenii care suferă. Sunt împotriva războiului și sper că se va încheia curând. Suntem aproape acolo. Nu este ușor pentru nimeni, dar tenisul e un sport individual.
Sportivii nu mai joacă sub steagul Rusiei, ceea ce cred că a fost o mișcare bună. În rest, este politică și vreau să stau departe de asta. Iubesc sportul”, a declarat Simona Halep, citată de jurnalistul Ben Rothenberg pe contul său de Twitter.
Șapte românce pe tabloul principal
Simona Halep (20 WTA) este cap de serie numărul 17 la Wimbledon 2022, în condițiile în care cele mai importante jucătoare care nu vor putea să ia startul sunt bielorusele Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 6 WTA) şi Victoria Azarenka (32 de ani, locul 19 WTA).
Halep va conduce o „armada” de 7 jucătoare românce acceptate deja pe tabloul principal. În afara ei, vor mai juca direct în primul tur Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Irina Begu, Ana Bogdan, Irina Bara și Mihaela Buzărnescu. Buzărnescu (34 de ani, locul 126 WTA) a prins in extremis lista pentru Wimbledon, după ce a beneficiat de retragerea canadiencei Leylah Fernandez (19 ani, locul 15 WTA), accidentată.
Nici americanca Serena Williams (40 de ani), campioană la Wimbledon de șapte ori, nu va participa la ediția din 2022. Serena n-a jucat niciun meci în acest an și a ajuns pe locul 1223 WTA. Ultima sa partidă a fost chiar în ediția de anul trecut a competiției când a părăsit turneul accidentată încă din primul tur.