Pe 3 decembrie, Primul ministru, Giuseppe Conte, a aprobat un nou decret pentru a contracara răspândirea viruslui în Italia. Pe lângă măsurile luate pentru perioada de sărbători, au fost modificate și măsurile restrictive pentru cetățenii care vin din România. Noile măsuri se referă și la persoanele care tranzitează satul român în următoarea perioadă.
Măsurile luate vizează cetățenii italieni, dar și pe cei români care vin în Italia, sau tranzitează statul român. Conform datelor MAE, cetățenii români care vin din România până în data de 21 decembrie, nu vor intra în carantină. Măsura se aplică și pentru cei care tranzitează țara noastră. Noile reguli privind intrarea românilor pe teriotoriul Italiei au intrat în vigoare din 4 decembrie și vor fi valabile până pe 21 decembrie 2020.
Conform MAE, românii care vor intra în această perioadă în Italia vor trebui să aibă asupra lor o adeverință care să ateste rezultatul unui test cu cel puțin 48 de ore înaintea de îmbarcare. Dacă există acest document nu vor fi obligați să intre în carantina de 14 zile. În cazul în care acest document nu există, cetăteațanul român sau cel care a tranzitat statul român, va intra în carantina de 14 zile.
Noile măsuri aduc anumite modificări pentru perioada 21 decembrie – 6 ianuarie 2020. Italienii care pleacă în străinătate pentru turism în această perioadă trebuie să intre în carantină obligatorie la întoarcere. De asemenea, turiștii străini care sosesc în Italia în aceeași perioadă vor trebui să fie supuși unei carantine obligatorii.
În acest caz și românii care intră pe teritoriul italian, sau cei care tranzitează România vor intra în carantină obligatorie de 14 zile. Excepție de la noile măsuri fac transportatorii de mărfuri, personalul navigabil, sau cei ec vin din state aflate pe listele de excludere deja publicate de Ministerul italian de Sănătate.
Noul decret încorporează reguli de călătorie din / către străinătate, care erau deja incluse în decretele și ordonanțele ministeriale anterioare adoptate de ministrul sănătății.
Decizia din 3 decembrie a inclus șase grupuri de țări, pentru care sunt avute în vedere diferite limitări.