Vești bune pentru Ianis Hagi după victoria Rangers. ”E doar începutul, nu-mi imaginez ceva mai frumos!”
Suporterii lui Ianis Hagi sunt încântați de noile vești bune primite de celebrul fotbalist. Ce a auzit fiul regelui fotbalului românesc după victoria Rangers? Fanii tânărului sportiv sunt în extaz!
Ianis Hagi, vești bune după victoria Rangers
Ianis Hagi se bucură de reușite incredibile și îi calcă serios pe pași tatălui său celebru. Cum așchia nu sare departe de trunchi, fiul regelui fotbalului românesc îi ține cu mândrie numele pe buzele tuturor.
Tânărul sportiv a devenit recent pentru a doua oară campion în carieră, după titlul câștigat la Viitorul. Acum iată că a retrăit experiența similară la Rangers. Mijlocașul în vârstă de doar 22 de ani a fost unul din artizanii victoriilor echipei lui Steven Gerrard.
Fiul lui Gică Hagi a mărturisit că se simte extraordinar în această postură și că a fost o experiență uimitoare încă din prima zi. De asemenea, tânărul a mai susținut și că toată lumea a muncit enorm pentru a se putea ajunge în acest punct pe care dorește să-l considere doar începutul.
Munca a fost piatra de temelie a sccesului pe bandă rulantă: „Munca ne-a adus aici, am dat mai mult decât credeam că suntem capabili. S-a văzut și în Europa League, iar noi suntem avizi să reușim și alte succese„, a mai detaliat acesta.
„A fost uimitor, din prima zi de pregătire şi până acum”
„Este un sentiment incredibil, să câştigi un trofeu cu atât de mult timp înainte de final iar acum să-l ridici în brațe, să fii invincibil… e greu de exprimat în cuvinte. Suntem mândri, suntem bucuroşi că am obţinut o performanţă atât de mare, la un club așa de mare. Am făcut atât de mulţi oameni fericiţi, de asemenea familia şi prietenii, a fost un parcurs fantastic. A fost uimitor, din prima zi de pregătire şi până acum. Toată lumea a muncit atât de mult la antrenamente şi s-a pregătit pentru acest moment. Sper că e doar începutul, am prins gustul triumfurilor. Nu-mi imaginez ceva mai frumos pentru un fotbalist, este drumul pe care trebuie să mergem în continuare și să mai cucerim alte trofee”
Ianis Hagi (Sursa: Rangers TV)
Rangers a încheiat astfel campionatul cu peste 100 de puncte, performanță istorică a clubului la nivelul primei ligi. Concret, 102 puncte obținute în 38 de runde din care numai Ianis a marcat de șapte ori și a oferit 12 pase decisive.
Un alt record înregistrat de club a fost reprezentat de numărul de meciuri încheiate fără gol – 26. Mai exact, echipa unde activează la moment fiul lui Gică Hagi a reușit să adune 19 victorii din 19 meciuri pe teren propriu în campionat.