Vești bune pentru elevii din România. Hotărârea Guvernului pentru bursele copiilor din țară
Anunț important pentru toți copiii români. Guvernul a decis ce sume vor avea bursele tuturor elevilor din România. Câți bani vor primi, de fapt, școlarii în funcție de performanțele lor.
Cât valorează bursele de merit și performanță ale elevilor din România
În cadrul ședinței de Guvern din data de miercuri, 6 octombrie 2021, șefii Executivului au discutat și dezbătut un proiect de Hotărâre de Guvern pentru creșterea burselor pentru elevii români în al doilea semestru al anului școlar 2021 – 2022. Ce presupune acest document, potrivit celor de la Hotnews:
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 100 lei.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de:
- 500 lei, pentru bursa de performanță,
- 200 lei, pentru bursa de merit,
- 150 lei, pentru bursa de studiu,
- 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
(3) Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
(4) Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, cu încadrarea în legea bugetului unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
Ce condiții trebuie să îndeplinească elevii pentru a primi bursă
Cine sunt elevii din România care primesc bursă de performanță:
- elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naţionale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației
- elevii care s-au calificat în loturile de pregătire pentru competițiile internaționale;
- elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național
Un aspect foarte important de reținut este că, în perioada de acordare a bursei, elevii pot pierde banii dacă au nota la purtare pe semenstru mai mică de 10.
Cine sunt elevii din România care primesc bursă de merit:
- elevii au obținut rezultate deosebite la învățătură: media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional;
- elevii au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale;
- elevii au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale competițiilor/ concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național.
Bursa de studiu se acordă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie, au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa.
Acestea sunt revizuite în fiecare semestru, în funcţie de ce modificări au suferit veniturile familiilor în cauză precum și situația școlară a elevilor.