Vestea pe care o așteptau toți pensionarii din România. Pensiile care vor fi impozitate de la 1 ianuarie 2023

de: Ana Chivu
29 07. 2022

Pensionarii din România primesc vești bune! Noile schimbări care o să îi bucure vin din 2023. Un milion de cetățeni din această categorie se vor bucura foarte mult de modificările în cauză, iar cei care au venituri mici și medii ar putea să respire ușurați. „Analiza este în derulare. Vreau să fiu foarte clar cu privire la sistemul public de pensii. În sistemul public de pensii nu este impozitat până la valoarea de 2.000 de lei, lucrurile aşa vor rămâne”, a declarat Adrian Câciu, ministrul de Finanțe.

Vești noi pentru pensionari: ce pensii vor fi impozitate din 2023?

Se vorbește din ce în ce mai des în ultima perioadă despre ajustări în privința impozitării pensiilor. Pensiile care sunt peste 3.000 de lei ar putea fi scutite de la această prevedere. În acest momente, sunt scutiți de măsura în cauză pensionarii cu pensia mai mică de 2.000 de lei.

Modificările care urmează să își facă simțită prezența în 2023 arată că aproximativ un milion de cetățeni din această categorie ar putea încasa până la 100 de lei în plus, lunar. Aceasta ar fi doar una dintre schimbările majore în privința pensiilor de la 1 ianuarie anul viitor.

O altă variantă discutată la nivelul executivului și al coaliției de guvernare e creștere plafonului până la care pensionarii să fie scutiți de plata impozitului de 10%. Ministrul de Finanțe a asigurat recent că toate pensiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2023. Oficialul nu a anunțat și cu ce procent. Cel din urmă a subliniat că acest detaliu va apărea în prim-plan în urma ,votului’ în care economia funcționează în anul curent.

„Cu siguranţă, pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma ‘votului’ în care economia funcţionează în acest an.

Dar, cu siguranţă, o creştere va fi, astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin pe al doilea semestru să fie compensată”.

„Analiza este în derulare. Vreau să fiu foarte clar”

Acesta a oferit și detalii despre impozitarea pensiilor. Adrian Câciu a susținut că analiza este în derulare, fiind făcută în funcție de celelalte sisteme de pensii, cu excepția sistemului public de pensii cu privire la o posibilă impozitare, dar cu condiția neimpozitării părții de contributivitate.

„Analiza este în derulare. Vreau să fiu foarte clar cu privire la sistemul public de pensii. În sistemul public de pensii nu este impozitat până la valoarea de 2.000 de lei, lucrurile aşa vor rămâne.

Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017. Între timp, lucrurile au evoluat din perspectiva inflaţiei.

În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar cu condiţia neimpozitării părţii de contributivitate”, a declarat Adrian Câciu, după şedinţa de Guvern.