Românii care muncesc în domeniul medico-sanitar și auxiliar sanitar vor beneficia de măriri salariale de la 1 iulie 2020. Legea a fost publicată joia trecută în Monitorul Oficial, astfel că salariile vor fi încasate mărit începând din august.
Persoanelor ce muncesc în deomeniul medico-sanitar și auxiliar sanitar le vor fi mărite salariile începând cu data de 1 iulie, scrie avocatnet.ro. Astfel, se vor alege cu salarii mărite angajați fiziokinetoterapeuți și bioinginerii medicali. Aceștia vor putea ajunge la un salariu de maximum 5.976 de lei, condiția fiind să lucreze în unități clinice.
De asemenea, cei care asigură serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă vor ajunge la un salariu de maxim 6.376 de lei. Sociologii, logopezii, profesorii de cultură fizică medicală, kinetoterapeuții și asistenții sociali vor beneficia și ei de creșteri salariale începând cu luna iulie a anului acesta.
Tot de la 1 iulie 2020, angajații din sistemul sanitar ce dețin funcții de farmaciști, biologi, biochimiști, fizicieni și psihologi vor beneficia și ei de măriri salariale.
Potrivit legii, se majorează coeficienții de salarizare pentru funcțiile de farmaciști, biologi, biochimiști, fizicieni și psihologi, astfel încât aceștia vor avea un salariu de bază mai mare, de la 1 iulie 2020. Creșterile salariale sunt valabile pentru cei cu studii superioare, aici intrând și rezidenții. Astfel, dacă un farmacist rezident anul I, care își desfășoară activitatea în unități clinice și are un salariu de bază de 4.302 lei, va avea, de la 1 iulie, un salariu de 5.334 lei.
Salariile cresc și pentru farmaciștii care își desfășoară activitatea în domeniul medicinei legale. Remunerațiapentru aceștia va putea ajunge până la 8.911 lei. De asemenea, inclusiv farmaciștii care aigură serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă vor avea parte de măriri salariale de până la 7.314 lei. de asemenea, farmaciștii din unitățile sanitare vor putea ajunge la salarii de până la 6.511 lei.
Biologii, biochimiștii, chimiștii, fizicienii și psihlogii care lucrează în unitățile clinice vor avea salarii demaxim 6.082 lei. Dacăaceștia muncesc în medicina legală, pot ajunge să ia până la 7.908 lei, în timp ce psihologii ce asigură serviciile de ambulanță, urgență și terapie intensivă salariile vor fi de maximum 6.490 de lei. Biologii, biochimiștii, chimiștii, fizicienii și psihlogii care lucrează în unitățile sanitare vor avea parte de creșteri salariale de până la 5.793 de lei. Ținând cpnt că legea se aplică începând cu 1 iulie, data de la care salariile vor fi âncasate mai mari va fi luna august.