Vestea momentului pentru 700.000 de români. Ce se întâmplă chiar acum cu medicamentele compensate
Veste bună pentru sute de mii de români. Mai multe medicamente vor fi incluse pe lista celor gratuite și compensate, începând cu data de 1 mai. Despre ce este vorba și care sunt acestea, aflați în rândurile următoare.
Mai multe medicamente gratuite și compensate pentru români
Începând cu data de 1 mai, Guvernul va introduce opt noi medicamente pe lista celor gratuite. Acestea sunt destinate tratării unor afecțiuni oncologice, tulburări depresive sau dermatite.
Această măsură este posibilă după ce a apărut o nouă hotărâre de guvern care a stabilit extinderea listei medicamentelor compensate și gratuite. De cele opt molecule noi vor beneficia pacienții cu cancer, depresie sau alte boli psihice și boli de piele.
„Ministerul Sănătății își respectă angajamentul de a creşte accesul pacienţilor la medicamente noi prin includerea în lista de medicamente gratuite și compensate a opt molecule inovative.
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat (…) proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea anexei la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății care a inclus în anul 2022 de două ori mai multe molecule noi decât în 2021.
Actuala HG introduce alte opt molecule noi destinate pacienților cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială, tulburări depresive majore, pentru care au fost încheiate contracte cost-volum,” a transmis recent Ministerul Sănătății.
Medicamente mai ieftine pentru români
Doctorul Tudor Ciuhodaru transmite că își dorește ca toți pacienții săi, și nu numai, să aibă acces la medicamente mai ieftine. Declarația doctorului vine în contextul în care din ce în ce mai multe medicamente lipsesc din farmacii, fiind vorba despre o problemă la nivel european.
„Suntem pe un teren minat. Peste 3000 de medicamente generice (ce includ medicamente esențiale și care salvează vieți, la fel ca multe medicamente oncologice) au dispărut deja din farmacii. Este prima dată când la nivel european au lipsit amoxicilina sau paracetamolul. Acces la medicamente înseamnă disponibilitate și costuri.”, avertizează medicul.
Prin urmare, Tudor Ciuhodaru a anunțat că a depus în Parlamentul European un demers legislativ care prevede reducerea costurilor pentru medicamente cu 50%, astfel încât toți vulnerabilii să beneficieze de medicamentele de care au disperată nevoie.