Vestea momentului în România despre pensii. Se stabilesc după noi reguli. Legea se aplică de la 1 ianuarie
Vești importante pentru români. Toți pensionarii trebuie să afle ce reguli nou se impun din noul an, chiar de la data de 1 ianuarie. Legea se aplică în mod egal pentru toată lumea, anunțul oficial a fost făcut chiar de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Noi reguli pentru pensiile românilor
Reguli noi pentru pensii începând cu 1 Ianuarie 2024. Anunțul a fost făcut chiar de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, care explicat ce se va schimba din noul an.
Începând cu 1 ianuarie 2024, regulile privind pensiile românilor vor suferi modificări semnificative, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 127/2019. Anul viitor, sistemul de pensii va fi supus unor noi reglementări legislative, iar una dintre schimbări notabile se referă la pensionarii anticipați.
Prin această inițiativă, pensionarii anticipați vor avea permisiunea de a adăuga veniturile provenite din angajamente legale de muncă la pensiile lor, astfel încât să se asigure un echilibru între cerințele financiare individuale și contribuția lor continuă la societate în ceea ce privește pensiile românilor.
Într-o încercare de a simplifica și clarifica procesul, se va lua în considerare perioada în care au fost efectuate contribuții de asigurări sociale în calculul stagiului minim de cotizare, conform unei alte modificări.
Cum cresc pensiile de la 1 ianuarie
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat cum cresc veniturile din Ianuarie 2024. Conform oficialului, punctul de pensie ar putea crește de la 1.785 lei la 2.142 lei. Astfel, cea mai mică pensie ar putea crește de la 1.125 lei la 1.350 lei.
Citește și: Câți bani în plus primesc românii cu pensii sub 1100 de lei. Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii
Conform prevederilor legale, se preconizează o creștere similară, în care valoarea punctului de pensie este actualizată anual în funcție de inflație, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut din anul anterior.
„Astăzi plata pensiilor este sub procent, nu cu mult sub el, dar avem un impediment, jalonul 214 din reforma pensiilor. În baza noului act normativ trebuie să înlăturăm inechitățile pentru că sunt contribuții egale și pensii diferite.
Pensiile românilor vor crește și va trebui făcut un efort suplimentar la bugetul de pensii și pe viitor ar trebui inechitățile să nu mai existe”, a declarat Daniel Baciu.
Cum se vor stabili noile reguli
În prezent, PSD și PNL au analizat diverse opțiuni referitoare la creșterea pensiilor în România. Unul dintre aceste scenarii presupune acordarea creșterii în două tranșe, programate pentru luna ianuarie și septembrie a fiecărui an.
Te-ar putea interesa și: Când intră pensiile pe card în septembrie 2023. Anunțul pe care toți românii îl așteptau
Cealaltă opțiune de lucru constă în aplicarea unei creșteri unice, ce ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Astfel, se pun în discuție două abordări distincte pentru gestionarea creșterii pensiilor, iar fiecare dintre ele are propriile sale implicații și beneficii pentru pensionari și sistemul de pensii în ansamblu.
„Este clar prevăzut în lege mecanismul de indexare de 100% din rata inflației și de 50% din creșterea salariului mediu brut care trebuie corelată și cu necesitățile din sistem pentru a le diminua realist.
Trebuie să facem o indexare, însă este prematur să discutăm de 1 ianuarie 2024, dar mecanismul este clar și trebuie să transpunem în actuala lege ce v-am spus ca să fie acoperită inflația și creșterea”, a explicat Daniel Baciu despre pensiile românilor.